Preţul gazului s-a prăbuşit. În ciuda scăderii, nu există cerere mare în industria din Europa
Preţurile de referinţă ale gazelor naturale continuă să scadă în Europa. Joi au atins cel mai redus nivel din ultimii doi ani, în condiţiile în care situaţia slabă a economiei din UE afectează perspectivele pentru cererea de gaze, susţine Bloomberg.
De Redactia Observator la 25.05.2023, 12:51În jurul orei 9:51 a.m., la hub-ul de gaze de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 3,2%, până la 26,90 euro pentru un Megawatt-oră, după ce în precedentele trei şedinţe au înregistrat o scădere cumulată de aproape 8%.
Datele statistice publicate joi arată că Germania a intrat în recesiune în primul trimestru al acestui an, ceea ce scoate la lumină dificultăţile pe care le are continentul de a ieşi dintr-o criză care a fost provocată, parţial, şi de costurile record cu energia de anul trecut.
În ciuda preţului mic, cererea de gaze pentru industria europeană rămâne scăzută
Cererea de gaze a sectorului industrial din Europa este una modestă în pofida unei recente scădere a preţurilor, rezultând o piaţă supra-aprovizionată.
Faptul că gradul de umplere al depozitelor este peste nivelul normal la acest moment al anului precum şi cantităţile abundente de gaze naturale lichefiate disponibile reduc şi mai mult riscurile la adresa aprovizionării cu gaze în iarna următoare.
Pe de altă parte, reducerea cu 60% a cotaţiilor la gaze în acest an a dat o gură de oxigen europenilor care suferă de pe urma avansului inflaţiei.
În plus, preţurile actuale nu stimulează achiziţiile de gaze ale Chinei, unde relansarea economică modestă subminează cererea de combustibil. Cei mai importanţi importatori de chinezi de gaze lichefiate sunt pur şi simplu absenţi de pe piaţa spot, şi se oferă chiar să vândă unele cantităţi de gaze lichefiate, susţin traderii consultaţi de Bloomberg.
Chiar dacă unii mici cumpărători din Europa încep să profite de preţurile mici la gaze, asta nu este suficient pentru a contracara tendinţa generală de scădere a preţurilor.