Prețuri cu 20% mai mari pe litoralul românesc. Câți bani ar trebui să scoată din buzunar o familie cu un copil pentru 7 nopți la Neptun
Hotelurile de pe litoral s-au scumpit cu 10, 20% de astăzi. Suntem în vârf de sezon. Chiar şi aşa, plajele şi cherhanalele sunt pline.
De Redactia Observator la 20.07.2023, 20:47Vârful de sezon aduce plaje mai aglomerate şi preţuri mai mari.
Elena Drăghici, reprezentant hotel: Tarifele, până astăzi, au pornit de la 440 de lei pe noapte, pentru doi adulţi, începând de astăzi ele au suferit o majorare de 10 %, astfel ele pornind de la 480 de lei.
Vacanţele sunt mai scumpe pentru familiile cu copii.
Turiştii se plângă că plătesc mai scump distracţia decât cazarea
- Vacanţă cu cortul la mare, în Vama Veche. Cum arată experienţa în 2023 şi ce s-a schimbat radical
- De câţi bani are nevoie un român pentru o săptămână de cazare la all inclusive, în Năvodari
- Neversea 2023. Mii de tineri s-au distrat pe malul mării în prima noapte a festivalului de la Constanța: "Foarte...
Alina Tobă, reprezentant hotel: Le punem la dispoziţie apartamente cu o chicinetă complet utilată, open space cu livingul, dormitor matrimonial, preţurile începând de la 870 de lei.
Cine şi-a făcut rezervare din timp pentru vacanţă a fost norocos. Promoţiile au anulat scumpirile din vârful de sezon. Această familie a rezervat un sejur de şase nopţi la Neptun cu un preţ pe care îl consideră bun.
Turist: Ne-a costat aproximativ 40 de milioane. 4.000 de lei noi. Doi adulţi şi un copil.
Turiştii se plângă că plătesc mai scump distracţia decât cazarea. Şi preţul băuturilor este piperat. O pinia colada, de la beach bar, ajunge la 30 de lei. Pentru o bere, turiştii plătesc de trei ori preţul din magazin.
Cei care nu vor să aibă grijă meselor sau a băuturii, pot alege hotelurile all inclusive. Aici preturile pornesc de la 670 lei pe noapte.
Mihaela Surin, manager hotel: Seara avem spectacole de magie pentru cei mici, din nou activităţi pentru ei şi pentru cei mari începe programul de seară cu artişti foarte cunoscuţi din România.
Chiar şi cu astfel de preţuri, litoralul rămâne animat. Cherhanalele, la fel. Preţurile la cazare vor scădea abia la sfârşitul lunii viitoare.