Antena LIVE

Curs valutar

Record după record: rata anuală a inflaţiei în zona euro a ajuns la 8,6% în luna iunie. Vârful va fi atins abia peste câteva luni

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în luna iunie, iar vârful de inflaţie ar putea fi atins abia peste câteva luni, ceea ce oferă noi motive pentru o majorare rapidă a costului creditului de către Banca Centrală Europeană, începând chiar de luna aceasta, relatează Reuters, citat de Agerpres

De la 01.07.2022, 13:33
WhatsApp
Record după record: rata anuală a inflaţiei în zona euro a ajuns la 8,6% în luna iunie. Vârful va fi atins abia peste câteva luni - Profimedia Profimedia Images

Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 8,6% în luna iunie 2022, depăşind precedentul maxim istoric de 8,1% înregistrat în luna mai. Este vorba despre un nivel al inflaţiei de patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.

Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică. Cifra anunţată de Eurostat este peste estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 8,4% în luna mai.

Inflaţiei de patru ori mai mare faţă de obiectivul Băncii Centrale Europene

Şi în luna iunie, creşterea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de două cifre, cu o majorare 41,9%, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 8,9%. De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea de la 4,4% până la 4,6%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Pe acelaşi subiect

Analiştii subliniază că inflaţia din luna iunie ar fi fost şi mai mare dacă Germania nu introducea măsuri temporare de sprijin cu privire la carburanţi şi transport, ceea ce sugerează că noi presiuni asupra preţurilor se prefigurează în viitor. Pe lângă presiunile inflaţioniste, rata şomajului în zona euro a coborât la un minim istoric de 6,6% în luna mai iar acest aparent deficit de forţă de muncă va pune presiuni asupra salariilor şi în cele din urmă asupra inflaţiei.

Analiştii susţin că tendința de creștere va continua, iar vârful va fi atins abia peste câteva luni

Având în vedere că acest nou regim inflaţionist ameninţă stabilitatea pe termen lung a preţurilor, băncile centrale din întreaga lume au început să înăsprească rapid politica monetară, chiar cu riscul de a încetini şi chiar frâna creşterea economică. Când vine vorba de dobânda de politică monetară, BCE este mult în urma altor mari bănci centrale din întreaga lume, urmând să majoreze costul creditului abia la reuniunea care va avea loc luna aceasta, iniţial cu 25 de puncte de bază, însă datele Eurostat privind inflaţia conferă noi argumente pentru o majorare mai consistă de dobândă, cu 50 de puncte de bază, la reuniunea din septembrie.

Dobânzile vor continua să crească chiar dacă oficialii BCE nu au ajuns încă la un acord cu privire la cât de mult trebuie majorat costul creditului, având în vedere că creşterea economică încetineşte iar o eventuală oprire a livrărilor de gaze ruseşti ar putea rezulta într-o recesiune.

Pieţele financiare mizează pe faptul că BCE va majora costul creditului cu 143 de puncte de bază în 2022, ceea ce înseamnă că se aşteaptă ca BCE să majoreze dobânda la fiecare reuniune de politică monetară care va avea loc până la finele anului, iar unele din aceste majorări de dobândă vor fi mai mari de 25 de puncte de bază.

Estimarea publicată vineri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 19 iulie. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

inflatie zona euro preturi
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024