Antena LIVE

Curs valutar

Video

Salariile bugetarilor au crescut în pandemie. În administrația publică, leafa medie se apropie de 9.000 de lei

Să lucrezi la stat e parcă mai bine ca niciodată. Chiar dacă a fost pandemie, aici salariile nu doar că n-au fost diminuate, ba chiar au crescut în multe domenii. În administraţie, spre exemplu, leafa medie se apropie de nouă mii de lei. La polul opus, milioane de angajaţi din privat nici nu pot supravieţui cu salariul pe care îl câştigă.

De la 28.07.2021, 21:26
WhatsApp
Vezi și:

Ramona e învăţătoare, iar acum șase ani a decis să se mute de la o şcoală de stat, la una privată. Ramona Nanu, învăţătoare: ”E mult mai lejer să lucrezi la stat, comparativ cu privatul. Nu ai atat de multe task-uri de îndeplinit”.

Mulţi visează însă să lucreze la stat. Peste 1,2 milioane de români sunt angajaţi în instituţiile publice. Pentru ei, statul plăteşte, numai în 2021, 9,8% din PIB, adică 112 miliarde de lei.

Sorina Faier, expert HR: ”Există în administrația publică salarii de 50 de mii de lei net, pe lună, din care 80% sunt sporuri”.

Cele mai mari salarii sunt în administrația publică

Pe acelaşi subiect

Veniturile bugetarilor au tot crescut în ultima vreme. Cele mai mari salarii sunt în administraţia publică, în jur de 5 mii de lei. În Sănătate, salariul mediu net e de 4.115 lei, iar în învăţământ 3.590 lei.

Angaţii de la stat au peste 850 de sporuri. Şi chiar şi aşa, motivaţia lipseşte.

Dumitru Costin, presedinte BNS: ”Romania, din păcate, stă foarte prost. E prost organizată, are un nivel tehnologic extrem de scazut, foarte mulți salariați cu un nivel de pregatire precar și necesită investiții. Îți iese ineficiență, lipsa de performanță, corupție, disconfort, dezamagire, nemulțumire din partea cetățeanului”.

Salariul unui contabil cu 4 ani de experiență ajunge la 7.000 de lei la stat

Diferenţele salariale între stat şi privat sunt tot mai mari. Spre exemplu, un contabil cu 4 ani experienţă câştigă la privat între 4 şi 5 mii de lei. La stat, salariul ajunge la 7 mii. Iar un şofer câştigă la privat salariul minim pe economie, în timp ce la stat venitul aproape triplu. 2,5 milioane de angajaţi din sectorul privat câştigă până în 2.000 de lei pe lună.

Adrian Negrescu, analist economic: ”Salariile din sectorul privat reflectă situația financiară în care se afla companiile. Majoritatea lor, aproape 90%, sunt întreprinderi mici și mijlocii cu pana în 25 de angajați, care au putere economică destul de slabă”.

Cum guvernanţii le-au tot dat bani bugetarilor, acum sacul s-a golit. Salariile de la stat ar putea fi, în câteva luni, plafonate. Totuşi, specialiştii spun că niciun partid nu-şi va asuma această măsură.

Datoria publică a României a ajuns, în mai, la 49,7% din PIB.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pandemie privat salariu stat
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024