Antena LIVE

Curs valutar

Video

Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem

Situaţie îngrijorătoare: românii au luat un număr record de credite, chiar dacă dobânzile sunt cele mai mari din Uniunea Europeană, iar acum nu le mai pot plăti la timp. Numărul restanţierilor a crescut cu peste 30 la sută în ultimii ani, iar motivele sunt legate de situaţia economică, dar şi de educaţia financiară precară. Specialiştii se tem că numărul datornicilor va tot creşte, pe măsură ce nivelul de trai scade. 

De la 15.01.2025, 19:36
WhatsApp
Vezi și:

Şi aşa ajung tot mai mulţi români în situaţia în care nu mai pot rambursa împrumuturile luate. Cum arată graficul privind evoluţia numărului de români care au restanţe la bănci? Dacă în 2021 erau 160.000 de persoane, la final de 2024 numărul a ajuns la 220.000. Şi asta doar la bănci. Dacă luăm în calcul şi IFN-urile, ajungem la 240.000 de restanţieri. Sumele datorate se ridică la aproape 18 miliarde de lei. 

Iar explicaţiile sunt multiple. De la un trai tot mai scump, la situaţii în care oamenii se întind mai mult decât e plapumă. "În condițiile în care salariile nu cresc pe măsură scumpirilor reale din magazine, e normal ca plata ratelor să devină o problemă", a declarat Adrian Negrescu, analist economic. 

"Au nevoie de sume de bani. Probabil nu foarte mari şi atunci apelează la IFN-uri pentru mai multe credite. Şi ajung în momentul în care au 4-5, cu grad de îndatorare de sută la sută şi ajung să nu mai suporte ratele", explică Irina Ştefan, broker de credite.

"Este şi natural, în condiţiile în care, doar în ultimii 2 ani, s-au dat 77 de miliarde de lei credite de consum. Doar anul trecut s-au dat 48 de miliarde de lei credite, este o creştere cu 64% faţă de anul precedent. Este normal să vedem şi o creştere a restanţelor", spune Iancu Guda, specialist economic Observator.

Raportaţi automat la biroul de credite

Cei care nu-şi achită la timp ratele sunt raportaţi automat la biroul de credite. "Tot mai mulţi clienţi solicită asistenţă de specialitate în vederea ştergerii datelor negative din biroul de credit. Din motive personale, nu au putut achita. Au restanţe din perioada pandemiei. Majoritatea întârzierilor sunt între 2021-2022", declară Camelia Grădinaru, avocat specializat în drept bancar.

"La 30 de zile după ce a trecut data scadentă, clienţii sunt raportaţi în biroul de credit cu bulină 1, ceea ce înseamă categorie de întârziere mai mare de 30 de zile. Clienţii sunt raportaţi pentru orice sumă datorată băncii", explică Irina Ştefan, broker de credite.

"E greu de creionat un profil tipic al datornicului. Probabil are în jur de 40-45 de ani, un salariu de minim 4.000 de lei, are familie, cu cel puțin un copil. O familie în care mâncarea și cheltuielile cu facturile ajung să reprezinte mai mult de jumătate din venituri", spune şi Adrian Negrescu, analist economic.

Specialiştii recomandă prudenţă

Aşa că specialiştii recomandă prudenţă. "Să nu ne îndatorăm foarte mult. Ar trebui să luăm un credit ipotecar maxim 25% rată din venituri. Apoi credit de nevoi personale de maximum 10% din veniturile lunare", recomandă Iancu Guda, specialist economic Observator. 

Cei cu rate mai au de aşteptat până vor plăti mai puţin. BNR a decis să menţină dobânda cheie la 6,5%. 

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. ...

credit imprumut nevoi personale locuinta bani scumpiri salariu
Întrebarea zilei
Plafonarea preţului la gaze şi curent expiră în 3 luni. Vă gândiți să schimbați furnizorii sau rămâneți la cei actuali?

Schimb furnizorul

Rămân la furnizorul actual

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cât costă un Lamborghini Huracan cu doar 27.800 km la bord. Mașina a fost...
Fanatik.ro
Publicat 15.01.2025
EXCLUSIV Primarul din București care e campion la ridicat mașini. Și câte...
spotmedia.ro
Publicat 15.01.2025
Noua ordine mondială pe care o vestește Trump și la care cei mai slabi trebuie...
spotmedia.ro
Publicat 13.01.2025
GARSONIERĂ în Cluj-Napoca, vândută la prețul unui apartament cu 3 camere din...
Gandul
Publicat 15.01.2025
Efectul neașteptat după intrarea României în Schengen. Economist: „Am...
Adevărul
Publicat 15.01.2025
Mesajul lui Tavi Clonda după ce Gabriela Cristea a părăsit emisiunea Capriciile...
A1
Publicat 14.01.2025
Horoscopul zilei de 16 ianuarie 2025. Gemenii trebuie să fie mai atenți la...
CaTine
Publicat 15.01.2025
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus...
spynews.ro
Publicat 15.01.2025
„Vă spun, nu știu, poate o să se supere... M-am nimerit acolo”. Gestul...
GSP
Publicat 15.01.2025
Calvarul prin care trec angajații asiatici care lucrează în România....
Click.ro
Publicat 15.01.2025
Mâncarea care ar schimba forma mandibulei, potrivit cercetătorilor. Copii sunt...
Useit
Publicat 15.01.2025
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din...
Redacţia.ro
Publicat 13.01.2025
Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult...
libertatea.ro
Publicat 15.01.2025
Brittany și Patrick Mahomes au devenit părinți pentru a treia oară. Cuplul a...
ZU
Publicat 15.01.2025
Camembert în foietaj, cu bacon, cașcaval și curmale
Hello taste
Publicat 15.01.2025
Pediatrii dezvăluie care sunt cele mai importante substanțe nutritive pe care...
Deparinti
Publicat 14.01.2025
A8, autostrada uitată a Moldovei: Ce progrese pot spera cei din nord-estul...
ziare.com
Publicat 15.01.2025
Continuă acuzațiile împotriva faimoasei Anahí. Membra trupei RBD a emis un...
Happy
Publicat 15.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tipuri de ciuperci care apar pe piele. Poze și recomandări
Medicool
Publicat 15.01.2025