Antena LIVE

Curs valutar

Statul dă bani pentru repartitoare. Cine poate primi voucherele de 750 de lei

Dacă nu aveţi încă repartitoare de căldură, statul vă ajută cu bani în acest sens. Sprijinul va fi primit însă doar de familiile vulnerabile. Adică acele familii ale căror venituri lunare nu depăşesc 2.000 de lei. Iar fondurile vor fi distribuite prin intermediul unui card pentru repartitoare, exact ca în cazul celor pentru alimente.

De la 19.11.2024, 12:53
WhatsApp
Vezi și:

Statul va da bani pentru montarea de repartitoare în blocurile care sunt racordate la reţeaua de termoficare. Banii vor fi acordaţi familiilor vulnerabile, acolo unde venitul lunar este sub 2.000 de lei. Se va acorda suma de 750 de lei de familie pentru instalarea de repartitoare, iar banii vor fi daţi pe carduri care urmează să fie distribuite de Poşta Română.

Montarea repartitoarelor va trebui făcută de firme autorizate. În prezent există o lege care prevede instalarea de repartitoare până la finalul acestui an. În caz contrat sunt prevăzute şi sancţiuni. Există însă multe neclarităţi. Multe asociaţii de proprietari spun că în anumite locuinţe, după instalarea repartitoarelor, facturile au crescut. 

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. ...

repartitoare caldura card
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025