Summit istoric al NATO la Madrid. Ce decizii pregătesc liderii alianței în timpul celei mai mari crize de securitate de la Al Doilea Război Mondial
Asistăm în aceste zile la cel mai important summit NATO organizat în ultimele decenii. Evenimentul a început deja la Madrid, unde timp de trei zile liderii statelor membre vor avea întrevederi şi vor purta o serie de discuţii în contextul crizei din Ucraina.
De Bianca Iacob la 28.06.2022, 18:55Întâlnirea are loc la aproape patru luni de la izbucnirea celui mai sângeros conflict de după Al Doilea Război Mondial. Iar la final vor fi luate decizii istorice cu privire la strategia de securitate şi apărare în zona Europei de Est.
Bianca Iacob, reporter Observator: "Ne așteptăm la decizii legate de apărare colectivă. Nu doar pe flancul estică să fie întărită securitatea, ci pe toate flancurile, din toate țările membre aliate NATO. Încă se mai negociază pe anumite aspecte și, desigur, puncte importante pe agendă sunt aderarea Finlandei și Suediei la alianța nord-atlantică. Însă aici sunt ceva dificultăți în negocierile dintre cele două țări și Turcia. Tucia care spunea, prin vocea președintelui Erdogan, că vrea măsuri concrete. Au mai purtat discuții de curând, s-au mai făcut ceva pași în ceea ce privește Finlanda, vom vedea cum vor decurge negocierile aici la summit, în această privință."
" Va fi adoptat un pachet de măsuri pentru Ucraina și Republica Moldova, vorbim de ajutor financiar, nu vorbim de armament. Pentru Ucraina, ajutorul va fi unul care va în sisteme antidronă, combustibili și bani până când Rusia va putea fi înlăturată de pe teritoriul ucrainean."
Decizii pentru securitatea statelor aliate
- Medvedev: "Dacă NATO atacă Crimeea începe Al Treilea Război Mondial. O catastrofă completă"
- Corespondență exclusivă Observator la summitul NATO de la Madrid. Ce vor decide liderii alianței în contextul...
- Jens Stoltenberg: NATO creşte numărul militarilor din Forţa de Răspuns la peste 300.000. Grupurile de luptă,...
" Vom vedea așadar ce se întâmplă cu planurile regionale de apărare, pentru că avem aici o schimbare: de la planuri naționale către planurile regionale, ceea ce înseamnă mai multe țări. Acestea trebuie să fie gata până în 2023, trebuie să vedem ce vor conține acestea. Am văzut deja că Jens Stoltenberg a anunțat că va crește forța de reacție, de la 40.000 la 300.000 militari. Se va discuta și despre securitatea la Marea Neagră, care pentru România reprezintă un punct strategic"
"Asta va cere și țara noastră la acest summit, un flanc estic puternic, pe o perioadă lungă de timp și securitate la Marea Neagră. Mâine va fi o zi crucială, vor fi mai multe întâlniri ale Consiliului nord-atlantic și vom vedea la ce decizii vor ajunge, ce se va adopta."
"Astăzi am văzut că a ajuns președintele Joe Biden în Spania, el va avea o întâlnire cu șeful guvernului spaniol, iar diseară va fi la Palatul Regal, la cină cu toți cei 40 de lideri care vor participa la acest summit. Eu și Laurențiu Rădulescu vom fi aici la Madrid și vom fi live de dimineață până la miezul nopții, cu toate informațiile referitoare la summitul istoric, privit ca un summit al păcii."