Antena LIVE

Curs valutar

Video

Sute de mii de români nu mai pot folosi de azi buletinele sau permisele. Riscă amenzi de până la 500 de lei dacă sunt prinși

În cazul în care aţi avut acte personale, adică buletine, permise de conducere ori autorizaţii provizorii de circulaţie care au expirat pe durata stării de alertă, de astăzi ele nu mai sunt valabile. Şi, evident, există consecinţe dacă nu vi le schimbaţi.

De la 07.06.2022, 14:03
WhatsApp
Vezi și:

Cărțile de identitate, permisele de conducere sau autorizațiile provizorii de circulație a căror valabilitate a fost prelungită în perioada stării de alertă au expirat la miezul nopții.

Dacă pentru permisele de conducere, programarea se poate face online şi se așteaptă doar trei zile lucrătoare, pentru cărțile de identitate, perioada poate crește până la 30 zile.

”50 de lei riscăm dacă suntem prinşi cu buletinul expirat, iar amenda poate creşte la 500 de lei în cazul în care urcăm la volan cu permisul de conducere expirat. După buletin trebuie să aşteptăm 30 de zile. Actul îl putem avea mai devreme dacă avem o urgenţă, dacă ne deplasăm într-unul din statele Uniunii Europene, iar această urgenţă trebuie să fie de ordin medical. Până în prezent în România 120.000 români şi-au depus cerere pentru preschimbarea documentelor personale asta în condiţia în care până la începutul lunii martie 500.000 de acte erau deja expirate”, a relatat Simona Vasiac, reporter Observator.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

acte buletin permis de conducere stare de alerta amenda
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024