Antena LIVE

Curs valutar

Taxa pe activele băncilor, criticată dur: "Dialogul a lipsit cu desăvârșire, totul a fost o mare surpriză"

La o lună de când guvernul a anunţat taxa pe activele bancare, dacă băncile vor opera cu un ROBOR mai mare de 2%, mai multe companii au avut pierderi uriaşe pe bursă, iar euro a atins mai multe recorduri istorice şi se apropie de 4 lei şi 70 de bani.

De la 16.01.2019, 21:59
WhatsApp
Vezi și:

La o lună de când guvernul a anunţat taxa pe activele bancare, dacă băncile vor opera cu un ROBOR mai mare de 2%, mai multe companii au avut pierderi uriaşe pe bursă, iar euro a atins mai multe recorduri istorice şi se apropie de 4 lei şi 70 de bani. Singura bancă privată românească are şi prima reacţie oficială. Oficialii băncii atrag atenţia că a fost o lipsă de dialog cu mediul bancar şi că vor fi efecte pentru cei care vor să îşi ia un credit în 2019.

La finalul anului 2018, guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a introdus, în premieră, taxa pe activele bancare, în funcţie de cât de mare va fi ROBOR, indicele după care se calculează dobânzile pentru creditele în lei. Măsura este criticată de singura bancă privată românească.

Întodeauna există efecte atunci când se modifică taxele și impozitele, de altfel noi băncile plătim lunar în contul statului sume mari. Oamenii sunt sensibili la aceste lucruri și iau multe decizii de business în funcție de aceste modificări, exact din acest motiv este nevoie de dialog, este nevoie de dezbateare în așa fel încât politică fiscală să poată ajută statul să fie un bun manager al economiei. În acest caz dialogul a lipsit cu desăvârșire, totul a fost o mare surpriză, ce poate fi mai rău pentru o economie decât să nu știe la ce să se aștepte  -  Tiberiu Moisa, director general adjunct banking pentru IMM

IMM, afectate de noua taxă

De calitatea sistemului economic depinde în mare măsură calitatea vieții românilor iar noi am spus-o mereu, dacă IMM-urile o duc bine, atunci economia în România o duce bine. În viață, în general, este nevoie de echilibru, iar această ordonanță în formă ei actuală nu reflectă acest echilibru -  Tiberiu Moisa, director general adjunct banking pentru IMM

Pe de altă parte, ministrul de Finanţe a declarat, de mai multe ori, că scopul guvernului nu este taxarea suplimentară a băncilor, ci scăderea ROBOR pentru ca românii care au împrumuturi în lei să plătească rate mai mici.

Nu dorim să taxăm. Nu se taxează nimic dacă este sub acel prafon de 2%. Va fi o reducere a profitului instituţiilor bancare şi protejarea populaţiei - Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor

În momentul de faţă nu se ştie clar dacă procentele se aplică trimestrial sau anual. La nivelul ROBOR din trimestrul trei din 2018, taxa este de 0,3% din activele băncilor. Taxa este aplicată de la 1 ianuarie. Reacţia instituţiilor bancare vine în contextul iniţierii unui posibil dialog pentru a găsi o formulă mai acceptabilă a aplicării taxei. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

taxa banci ordonanta de urgenta robor
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024