Prima pizza cumpărată cu monede virtuale s-a dat la Cluj! Andrei a primit acasă comanda, fără să scoată bani din buzunar
De Redactia Observator la 15.01.2018, 09:18Tranzacţie inedită în Cluj-Napoca! Un tânăr şi-a cumpărat pizza cu bani virtuali. Şi nici măcar nu a fost nevoie să mai lase bacşiş! Pasionat de criptomonede de cinci ani, clujeanul a vrut să împărtăşească momentul şi cu prietenii săi de pe Facebook. Aşa că s-a şi filmat în timp ce mănâncă prima pizza achiziţionată, fără bani reali.
Andrei a cumpărat pizza fără să scoată vreun ban din buzunar. Şi s-a lăudat cu asta prietenilor virtuali.
Andrei Palatkas, pasionat de criptomonede:
Cum îmi era lene să mănânc în oraş şi-mi era şi lene să mă duc la bancomat sa scot bani, am zis de ce să nu plătesc în criptomonedă.
Zis şi făcut. A contactat singura pizzerie din oraş care permite plata în bani virtuali.
Andrei Palatkas, pasionat de criptomonede:
I-am intrebat cat ar trebui sa platesc intr o criptomoneda dash care ar fi contravaloarea de 35 lei a meniului, mi-au dat un pret fix. Am transferat criptomonedle si la scurt timp mi-a venit pizza acasa.
Andrei a investit timp şi bani pentru pasiunea sa.
Andrei Palatkas, pasionat de criptomonede:
Am auzit pe internet despre bitcoin si blockchain se pot mina de acasa, ti-i poti face singuri, nu trebui neeaparat sa-i cumperi. Am cumparat placi video, am investit o suma bunicica de bani.
Pasionat şi el de criptomonede, administratorul pizzeriei spune că noua metodă de plată a prins printre clujeni.
Sebastian Şuteu, administrator pizzerie
Am intrat în lumea monedelor. Tranzacţionez monede de anul trecut şi am văzut un potenţial uriaş în treaba asta. Multă lume e interesată cum se poate plăti cu moneda virtuală, care sunt paşii. Am şi onorat 9 comenzi cu diferite monede.
Andrei s-a hotărât acum să împartă din experienţa sa şi are o emisiune on-line în care explică secretele deţinerii monedelor virtuale.