Antena LIVE

Curs valutar

Voucherele de vacanță au împuținat locurile de cazare libere pe litoral

N-ai voucher de vacanţă, e posibil să nu mai găseşti cazare la mare, anul acesta. Este efectul constatat de hotelieri, care au primit rezervări pentru vârful de sezon încă de anul trecut.

De la 21.04.2019, 00:37
WhatsApp
Vezi și:

N-ai voucher de vacanţă, e posibil să nu mai găseşti cazare la mare, anul acesta. Este efectul constatat de hotelieri, care au primit rezervări pentru vârful de sezon încă de anul trecut. Problema, spun ei, este că bugetarii care şi-au luat deja cazare nu vor să cheltuiască mai mult de cei 1.450 de lei, cât este valoarea tichetului de vacanţă. Iar ceilalţi, care nu au vouchere, ajung să plătească şi 200 de euro pe noapte. De două ori mai mult ca în Bulgaria, unde ajung tot mai mulţi români.

Nici n-a început sezonul la mare, iar multe dintre hoteluri au rezervări făcute pentru iulie şi august. Este efectul voucherelor de vacanţă oferite de stat.

Mihaela Dudă, angajat hotel: Rezervările achitate cu vouchere de vacanţă s-au făcut încă de anul trecut şi locuri mai sunt, dar nu atât de multe.

Există însă şi un revers al voucherului de vacanţă.

Hotelierii s-au trezit asaltaţi de clienţi care vor, în plin sezon, un sejur care să se încadreze în valoarea de 1.450 de lei a tichetului.

Liliana Cojocaru, managerul unei agenţii de turism: Mare parte dintre dintre beneficiarii tichetelor de vacanţă sunt personalul din Învăţământ. Preponderent personalul din învăţământ îşi rezervă vacanţă pentru luna iulie şi în mod deosebit august.

Cu majoritatea hotelurilor de două şi trei stele rezervate din timp de bugetari, turiştii fără voucher sunt nevoiţi să caute cazare la patru stele, pe mult mai mulţi bani.

Răzvan Dobre, manager hotel: Pentru sezon diferă în funcţie de numărul de nopţi, de la 180-200 de euro pe noapte.

Este un tarif pe care mulţi români nu sunt dispuşi să-l plătească, mai ales dacă au alternative.

Liliana Cojocaru, managerul unei agenţii de turism: Probabil că se vor îndrepta fie spre litoralul bulgăresc, pentru că dacă nu sunt beneficiari de tichete, plătesc aceleaşi servicii tot la malul Mării Negre.

Tariful la un hotel de patru stele din staţiunile bulgăreşti este în jur de 100 de euro pe noapte, în plin sezon. La jumătate faţă de Mamaia.

Şi, ca să nu piardă din turiştii, unii hotelieri cer ca voucherele să nu poată fi folosite oricând.

Anca Nedea, director Organizaţia Patronatelor din Mamaia: Se alocă vouchere, dar să fie cheltuite pe capetele de sezon şi pe sezon intermediar, în funcţie de destinaţie. Nu pe vârf de sezon, pe high demand.

Un studiu arată că, anul acesta, doar 47 la sută dintre români intenţionează să îşi petreacă concediul de vară în România. Anul trecut, procentul era de peste 60 la sută.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 vouchere vacanta
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024