750.000 de lei, cea mai mare sumă încasată de un profesor din București pentru meditații și alte activități suplimentare într-un singur an
Ministerul Educaţiei vrea să mute meditaţiile din privat la şcoală. Deşi nu vor sta peste program, profesorii vor fi plătiţi în plus dacă declară că au repetat materia cu elevii care nu au înţeles lecţiile. Părinţii spun că oricum sunt nevoiţi să continue şi cu pregătirea în privat, pentru care plătesc mii de lei pe lună.
De Mădălina Iacob la 07.03.2023, 20:11Ministerul Educaţiei introduce plata orelor suplimentare, remediale sau de excelenţă, şi susţine că astfel va stopa fenomenul meditaţiilor.
Sorin Ion, secretar de stat: Asta înseamnă că din 18 ore cât are în mod curent un profesor pe săptămână, 4 ore pot fi dedicate pentru activitățile de pregătire suplimentare incluse în salariu. Vorbim aproape 25 la sută din norma didactică.
De exemplu, un profesor cu un salariu de 5.000 de lei va primi în plus aproape o sută de lei pe fiecare oră suplimentară. Programul dascălului rămâne acelaşi, deci va putea să ofere lecţii în continuare şi în privat.
Iuliana Constantinescu, Federația Asociațiilor de Părinți: Noi avem semnale de la părinți care ne spun că fac pur și simplu împrumuturi bancare pentru a acoperi cheltuielile copiilor cu meditații în perioadele de examene din anii terminali, ceea ce este incalificabil.
- Meditațiile se mută la clasă: Profesorii ar putea primi în plus între 70 și 100 de lei la salariu pentru ore...
- Profesorii agresivi şi cei care fac meditaţii cu elevii de la clasă şi-ar putea pierde locul de muncă. "Dacă...
- Ovidiu Bădescu, profesorul care creează singur România Educată. Predă lecţia generozităţii şi a...
Mădălina Iacob, reporter Observator: Un mercurial al meditațiilor făcut de un grup de părinţi arată că o familie din București plătește în medie 2.000 de lei pentru meditațiile unui copil. O mamă spune că cea mai ieftină ședință de limba engleză costă 80 de lei, dar poate ajunge la 250 de lei în Capitală. Prețurile pentru examenul de Bacalaureat încep de la 100 de lei, dar pot ajunge și la 400 de lei dacă vorbim despre pregătirea pentru facultate.
Ședinţele individuale sunt cele mai scumpe
Ședinţele individuale sunt cele mai scumpe, de aceea, mulţi copii fac pregatire în grup.
Elevă: La chimie, biologie, pentru admitere, la matematică, să suplinim ce nu facem la școală, la engleză, ca să ne dăm examenele și la franceză tot așa pentru examene.
Elev: La matematică dau 100 de lei și suntem grupă de 3. E decent față de ce am auzit la alți copii.
Elevă: Cred că cel mai mult am auzit de 300, dar se poate și mai mult.
Dar fără meditaţii nu se poate, e concluzia părinţilor şi a elevilor.
Iuliana Constantinescu, Federația Asociațiilor de Părinți: S-a transformat într-un sistem paralel de învățământ. Vina aparține ambelor părți, pentru că de multe ori părinții sunt cei care insistă pentru meditații, dar avem și situația în care profesorul de la clasă nu e ceea ce trebuie, pentru că avem profesori care fac foarte multe ore de meditații în particular și la școală vin să se odihnească!
ANAF avertizează profesorii că trebuie să fiscalizeze toate activitaţile suplimentare. Anul trecut, cea mai mare sumă încasată a fost declarată de un cadru didactic din București - 750.000 de lei.