Admitere facultate 2023. Specializările tot mai căutate de viitorii studenţi. Cât costă înscrierea la universităţile din Iaşi
Nici nu au terminat examenul de Bacalaureat, că tinerii se gândesc deja la ce vor face mai departe. Iar alegerea facultății nu este deloc o decizie ușoară. Absolvenţii sunt atraşi în primul rând de domenii care le pot asigura mai uşor un loc de muncă şi un salariu decent. Este, poate, şi motivul pentru care tinerii au schimbat anul acesta macazul şi au dat meseriile de medici sau avocaţi pe cele de IT-işti. Anul acesta, universităţile au suplimentat numărul de locuri mai ales în domenii precum IT sau agronomie.
De Clara Mihociu la 28.06.2023, 17:44Matei trece prin emoţiile examenului de Bacalaureat, dar se gândeşte şi la ce va studia mai departe. "Ideea era să intru la Facultatea de Informatică, dar vedem cu admiterea pentru că e puţin mai grea decât bacul", explică Matei, absolvent de liceu. Tânărul spune că are şi o altă variantă, însă: Automatică şi Calculatoare.
Și această tânără știe ce vrea sa facă dupa ce termină cu examenele.
Absolventă: Mă duc la Facultatea de Arhitectură. Începusem pregătirea pentru Medicină, dar mi-am dat seama că m-ar atrage mai mult Arhitectura.
Universităţile din Iaşi au pornit în goana după studenţi
- BAC 2023, proba la alegere a profilului. Baremele la Biologie, Chimie, Fizică sau Geografie
- BAC 2023. Oficialii insistă că sutele de căutări pe expresia "de bună seamă", înainte de examen, sunt doar o...
- Bogdan s-a spânzurat în timp ce colegii lui dădeau BAC-ul. Visa să devină polițist, dar fusese lăsat corijent...
Universităţile din Iaşi au pornit în goana după studenţi. Cele mai multe au organizat deja preînscrieri, pentru a vedea care sunt preferinţele tinerilor în acest an.
Dan Cașcaval, rector UTI Iași: Asistăm la o revenire puternică în domeniul construcţiilor în ultimii ani şi, de asemenea, în domeniul mecanic. În acest an, avem pentru studiile de licenţă 2.200 de locuri bugetate pentru toate facultăţile şi de asememnea 2.000 de locuri cu taxă. La studiile de master, avem 1.800 de locuri bugetate şi 1.500 la taxe, iar la doctorat avem 120 de locuri bugetate.
Clara Mihociu, reporter Observator: Cu un singur dosar, tinerii se pot înscrie la toate cele 11 facultăţi ale Universităţii Tehnice din Iaşi. Pentru a se înscrie la 3 dintre acestea, taxa este una singură, de 100 de lei. Însă, pentru Automatică şi Calculatoare, dar şi pentru Arhitectură, taxa este de 400 de lei şi în plus vor trebui să dea şi un examen de admitere. De altfel, acestea două sunt şi cele mai căutate facultăţi. Concurenţa, anul trecut, a fost de trei pe loc.
Cele mai căutate specializări la UAIC Iaşi
Concurenţă mare este şi la Facultatea de Informatică a Universității Alexandru Ioan Cuza.
Constantin Iulian Damian, prorector UAIC: Este posibil ca la anumite specializări din unele facultăţi să fie o concurenţă mai mare decât la altele. Aici aş menţiona Kinetoterapie, Facultatea de Informatică, Facultatea de Psihologie, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.
La mare cautare sunt și facultățile Universității de Științele Vieții.
Gerard Jităreanu, rector USV Iaşi: Sunt specializări la care în mod tradiţional avem un număr mai mare de candidaţi, cum este Medicina Veterinară dar, în rest, candidaţii se înscriu în mod aproape egal la specializările pe care le avem.
Universitatile ieșene vor începe înscrierile la studiile de licență din 10 iunie.