Elevii de clasa a XII-a au celebrat zgomotos terminarea liceului
Anii de liceu se încheie cu o explozie de bucurie! Absolvenţii claselor a 12-a s-au prins în hore, au cântat şi au defilat în maşini decapotabile. În ţinute de club sau îmbrăcaţi ca pentru un bal mascat, tinerii au făcut spectacol în stradă.
De Redactia Observator la 24.05.2019, 23:56Anii de liceu se încheie cu o explozie de bucurie! Absolvenţii claselor a 12-a s-au prins în hore, au cântat şi au defilat în maşini decapotabile. În ţinute de club sau îmbrăcaţi ca pentru un bal mascat, tinerii au făcut spectacol în stradă. Toţi îşi doresc să trăiască aceeaşi bucurie şi după ce vor da Bacalaureatul.
După ceremonie de absolvire, tinerii s-au adunat într-o parcare din Mamaia şi au încins hora. Pe sub robe, fetele au îmbrăcat cele mai sexy ţinute la care au asortat pantofi cu toc şi au defilat în maşini decapotabile.
”Mă aşteptam să fie mult mai trist că s-a terminat liceul dar cu toţi colegii cu atâta energie bună din jurul meu, a fost mult mai bine decât credeam”, spune o tânără.
Cei mai frumoşi ani s-au încheiat cu o defilare de neuitat şi pentru absolvenţii Coegiului de Informatică Tudor Vianu din Capitală. Elevii fiecărei clase s-au costumat diferit.
Părinţii, dar şi diriginţii au fost martori la bucuria lor.
DAN CROCNAN, profesor de fizică: Acum două zile, rememorau momentele mai neplăcute, cu note mici, dar aveau atâta bucurie în acele ghilimele realizări ale lor, încât, domnule, era meritată să fie. Sunt nişte copii buni, sunt nişte copii care sper să se descurge bine în viaţă.
După paradă, elevii s-au întors în liceu pentru ultimul clopoţel. Pentru ei anii de liceu se încheie. Râmân însă cu prietenii pe viaţă.