Elevii unui liceu din Maramureş cultivă legume, pe care le scot apoi la vânzare
Lecţii profitabile de agricultură la un liceu din Maramureş. Elevii îşi cultivă încă de pe băncile liceului spiritul de antreprenor. Mai exact, în timpul orelor de practică învaţă să cultive legume, după care... le scot spre vânzare. Banii obţinuţi sunt folosiţi de liceu pentru acordarea unor premii elevilor şi pentru mentenanţa utilajelor agricole.
De Simona Vasiac la 16.06.2021, 10:08În serele Liceului Tehnologic Agricol din Seini s-au copt deja roşiile. Dis-de-dimineaţă, elevii care le-au îngrijit tot anul şcolar, au umplut lădiţele şi le-au scos la vânzare. "Roşiile, vă rog frumos, să veniţi şi să le aranjaţi toate frumos. Cu partea cu codiţă în jos. Aşa, ca să aibă aspect comercial".
Adolescenţii de la profilul de horticultură se ocupă de plantarea, îngrijirea şi recoltarea legumelor, iar cei de la profilul economic preiau marfa şi o vând la chioşcul unităţii de învăţământ amplasat în centrul oraşului. "În momentul în care ne-au băgat online au lucrat, cred că, profesorii. Şi când am început fizic, am început cu plantarea roşiilor, cepei", a declarat Andreea Maria Covaci, elevă. "Chiar am depus mult efort şi mi se pare ceva frumos să ştii cum să îţi organizezi timpul şi să ai o grădină foarte bogată", spune şi Maria Ciocan, elevă.
Legumele cultivate de elevi în grădina liceului ajung pe mesele localnicilor din Seini
Pe lângă roşii, la recoltă s-au adăugat şi castraveţi, ceapă verde şi varză. Toate legumele bio din grădina liceului ajung pe mesele localnicilor din Seini, iar gustul şi preţul îi atrag şi pe cei mai mofturoşi clienţi.
- Concursul „Aristotel", una dintre cele mai provocatoare competiţii pentru elevi
- Record negativ la înscrierea la BAC: doar 66% dintre elevi se prezintă la examen. Explicaţiile găsite de...
- Discursul emoționant al unei eleve de 10 din Hunedoara. Tânăra a vrut să demonstreze cât de dificil a fost anul...
Fondurile necesare pentru amenajarea solariilor vin prin intermediul Ministerului Educaţiei şi prin cel al Agriculturii, unitatea de învăţământ fiind singura cu profil agricol din judeţul Maramureş. În cursul anului trecut, liceul a beneficiat de 198 de mii de lei, sumă care a acoperit necesarul pentru funcţionarea celor opt solarii şi două sere. În fondul liceului ajung şi banii obţinuţi din vânzarea legumelor. "Reuşim să ne retehnologizăm, să reînfiinţăm noile culturi şi în unele cazuri, în funcţie de veniturile obţinute se pot realiza şi anumite premii spre elevi pentru activitatea desfăşurată în tot cursul anului", a declarat Dan Dumitru Costantea, director adjunct liceu.
Legumele cultivate în serele liceului asigură necesarul populaţiei din oraş. Acestea sunt cultivate pe o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi.