Evaluare Naţională 2024. Exerciţiul care le-a dat emoţii elevilor la matematică. Subiectele, "scurse" de la o şcoală de prestigiu din Gorj
S-a încheiat şi cea de-a două probă a Evaluării Naţionale - matematica - cea care, de obicei, este considerată cea mai grea. Rezultatele vor fi afişate săptămâna viitoare, pe 3 iulie.
De Mădălina Iacob la 27.06.2024, 13:26Absolvenţii de clasa a VIII-a au avut emoţii la subiectul al III-lea, exerciţiul 1, acolo unde au fost nevoiţi să împartă elevii într-o sală de clasă în funcţie de băncile existente. Unii candidaţi spuneau că răspunsul era negativ, nu încăpeau 30 de elevi în clasă, în timp ce alţii au avut răspunsuri la polul opus.
Marţi, la proba de Limba română a fost deschis un dosar penal din cauză că subiectele au fost publicate de la ora 09:30 de un angajat al şcolii din Baia Mare, apoi au fost trimise către un profesor şi de acolo către părinţi. Astăzi a fost deschisă o anchetă la Gorj, unde la ora 10:25 au fost publicate subiectele. Rămâne de văzut dacă şi aici va fi vorba de un dosar penal sau nu.
Rezultatele se afișează pe 3 iulie
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori. Rezultatele finale vor fi afișate pe 9 iulie.
- Subiecte la Evaluarea Națională 2024 - matematică. Ce subiecte au avut de rezolvat absolvenţii de clasa a VIII-a
- Evaluare Naţională 2024. Reacţia unei eleve, după exerciţiul "complex" de la Limba română. Nota depinde de...
- Barem Evaluare Naţională 2024 - limba română. Cum se rezolvă subiectele primite de elevi
Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută. Pentru comunicarea notelor obținute la examenul de evaluare națională, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ — centre de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de evaluare națională care cuprinde:
► codul candidatului
► unitatea de învățământ de proveniență
► notele obținute la fiecare probă scrisă
► media sau mențiunea "absent"/"eliminat din examen", după caz.
Comisiile din unitățile de învățământ / centre de examen afișează/postează, utilizând codurile individuale ale candidaților care au depus contestații, notele obținute în urma rezolvării contestațiilor, la loc vizibil, la avizier și pe website-ul unității de învățământ. Comisiile din unitățile de învățământ / centre de examen tipăresc lista rezultatelor finale după contestații ale candidaților anonimizați și o afișează, conform calendarului cu semnătura președintelui și a secretarului comisiei din centrul de examen, la avizierul unității de învățământ și pe website-ul acesteia.
Rezultatele examenului de evaluare națională ale candidaților anonimizați sunt afișate și pe pagina de internet a Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare. Candidatul major și părinții/reprezentanții legali ai candidatului minor pot solicita comisiei județene/Comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale vizualizarea lucrării/lucrărilor propriului copil numai după afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.
Calendarul Evaluării Naționale 2024
► 25 iunie 2024: Limba și literatura română – probă scrisă
► 27 iunie 2024: Matematica – probă scrisă
► 28 iunie 2024: Limba și literatura maternă – probă scrisă
► 3 iulie 2024 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
► 3 iulie 2024 (ora 16:00 – ora 19:00) și 4 iulie 2024 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
► 4 – 9 iulie 2024: Soluționarea contestațiilor
► 9 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
Pe evaluare.edu.ro şi Observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a VIII-a din România: subiecte, barem şi rezultate Evaluare Naţională 2024.
Ce rezultate au fost înregistrate la Evaluarea Naţională 2023
Anul trecut, conform rezultatelor finale, la proba de Limba și literatura română, 119.732 de elevi - 77,4% au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 1.454 de elevi au fost notați cu 10. La proba de Matematică, 116.301 elevi - 75,4% au primit note mai mari sau egale cu 5. Numărul notelor de 10: 3.066. La proba de limbă şi literatură maternă, 8.507 elevi - 90,1% au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 63 de elevi au obţinut nota 10. Trei elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1 (unu).
Analiza completă a rezultatelor obţinute de elevi la Evaluarea Naţională 2023 poate fi văzută ► aici
Cum se stabilește media de admitere la liceu
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a opta, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.
Înscrierile pentru admiterea la liceu 2024 vor începe pe 11 iulie, iar repartizarea candidaților are loc pe 24 iulie, potrivit calendarului oficial.
Calendar admitere la liceu 2024
- 11 – 12, 15 – 22 iulie 2024: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a
- 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere
- 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
- 22 iulie 2024: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată
- 22 iulie 2024: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
- 23 iulie 2024: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională
- 23 iulie 2024: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
- 24 iulie 2024: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025
- 24 iulie 2024: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal
Pentru al doilea an la rând, media claselor gimnaziale nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu.