Ministerul Educației, anunț despre greva generală a profesorilor din 22 mai. Apel către directori și inspectori școlari
Ministerul Educaţiei a transmis, vineri seară, că se fac toate demersurile pentru a nu se ajunge la greva generală anunţată de sindicate pentru luni. De asemenea, instituţia precizează că s-a discutat cu inspectorii şcolari generali şi se face apel la responsabilitatea directorilor de şcoli pentru ca procesul educaţional să continue, iar elevii să fie în siguranţă în unităţile de învăţământ.
De Redactia Observator la 19.05.2023, 21:44"Ministerul Educaţiei ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competenţă, pentru a evita declanşarea grevei generale începând cu 22 mai 2023. În acelaşi timp, suntem preocupaţi si întreprindem demersurile necesare pentru protejarea dreptului la educaţie al elevilor", a transmis, vineri seară, Ministerul Educaţiei.
Sursa citată a precizat că a existat, în cursul zilei de vineri, o videoconferinţă cu inspectoratele şcolare judeţene.
"Le-am prezentat cadrul general al dialogului social şi le-am transmis să monitorizeze constant modul în care se derulează activitatea educaţională la nivelul judeţelor, comunicând permanent cu toţi actorii implicaţi în procesul educaţional. În acest demers, contăm şi pe responsabilitatea directorilor fiecărei unităţi de învăţământ. Unităţile de învăţământ trebuie să le comunice permanent părinţilor informaţiile necesare privind derularea activităţilor didactice, eventualele reorganizări de program sau modificări în capacitatea de supraveghere a elevilor pe durata prezenţei în spaţiul şcolii. Facem toate eforturile ca procesul educaţional să continue, iar elevii să fie în siguranţă în unităţile de învăţământ", a mai transmis ministerul.
Ministerul Educației continuă dialogul cu sindicaliștii
- Greva profesorilor îi arde la buzunare pe părinți. O bonă e 100 de lei pe zi, afterschool-urile cer preț dublu
- Haos total în școlile din România. Părinţii încă nu ştiu ce se va întâmpla de luni, dacă elevii vor intra...
- Sindicatele din penitenciare susțin greva profesorilor. Vor ieși în stradă alături de dascăli: "România este...
Instituţia precizează că va continua dialogul "constant şi deschis cu reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar, pentru a găsi cele mai bune soluţii în baza Legii dialogului social nr. 367/2022".
"Reamintim că responsabilitatea Ministerului Educaţiei este atât faţă de angajaţii din sistem, cât şi faţă de milioanele de elevi şi părinţi din România", a mai transmis Ministerul Educaţiei.