La țară, școala online e mai mult offline. Una din patru școli de la sat nu are Internet
Dincolo de scenariile mai mult sau mai puţin colorate de la Bucureşti, realitatea de la sat arată că şcoala online este, de cele mai multe ori, offline. Un studiu realizat de Fundaţia World Vision România spune că aproape jumătate dintre copiii de la ţară nu au participat la orele online, iar una din patru şcoli nici măcar nu are conexiune la internet. Emisiunile Teleşcoala, organizate de Ministerul Educaţiei, au fost mai degrabă ignorate, pentru simplul motiv că mulţi copii nu au televizor.
De Diana Speretoiu la 09.08.2020, 23:36- Ministrul Educației promite 250 de mii de tablete pentru copii.
- Gadgeturile ar urma să fie cumpărate până la începutul anului școlar.
La 72 de ani, Constantin Isac are în grijă doi nepoţi, pe care îi ajută cum poate. Pentru Roxana şi Costi şcoala online e încă un vis.
Constantin Isac, bunic: N-a fost posibilă pentru că nu avem ce ne trebuie la copii. La țară n-au nimic, n-au tablete.
Așa că bunicul a devenit dascăl de ocazie pentru cei doi copii. Nu au un calculator și, chiar dacă ar avea, n-ar ști să-l folosească.
Constantin Isac, bunic: I-am învățat să scrie, să citească, socoteli, dar așa, în sistemul ăsta online, nu. Nu mă pricep nici eu.
Roxana are 9 ani. Pentru ea, ultimele luni din clasa a treia au însemnat lecții făcute acasă cu bunicul.
(Reporter): Tu cum ai făcut acasă?
(Roxana): Am scris pe caiet.
(Reporter): Singură?
(Roxana): Da. M-a învățat și tataia la matematică.
Din comună, Roxana nu este singura pentru care școala online a fost mereu, de fapt, offline.
Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarța: Școala online, eu cred că a fost o glumă. Sunt foarte puțini care beneficiază de tehnică modernă, o tabletă, un laptop.
Alt judeţ, aceeaşi problemă. În Cerţeşti, Galaţi, sunt copii care nici nu ştiu cum arată o tabletă. Şi, chiar dacă ar avea, părinţii n-au încredere că şcoala online îi va ajuta pe copii să înveţe.
Soluţia...mai înfiinţăm o comisie. Şi ne rugăm pentru semnal la internet.
Elena Duda, director scoala Certesti: Am identificat toate cazurile care nu au tabletă sau internet, pentru că la noi aici este o problemă. Acoperirea cu internet este slabă.
De la Bucureşti, Ministerul Educaţiei promite că lucrurile se vor aranja.
Monica Anisie, Ministrul Educației: Guvernul a alocat banii necesari pentru achizitonarea a 250 de mii de tablete pentru copiii din medii dezavantajate. Pregatim achizitia a 74 de mii de laptopuri pentru licee pe fonduri europene. Pregatim un act normativ pentru a achizitiona inca 200 de mii de echipamente pentru scoli gimnaziale.
Tabletele ar urma să ajungă la elevi, şi la profesori, dacă va fi nevoie, până la începerea noului an şcolar. Astfel, unii elevi vor fi în clase, cu profesorul, iar ceilalţi vor urmări orele online, în timp real.