Un elev cu 8.92 nu a intrat la niciun liceu. Care a fost ultima medie de admitere la cel mai bun colegiu din București
S-a încheiat în sfârşit perioada plină de emoţii pentru absolvenţii de clasa a 8-a şi pentru familiile lor. Astăzi, au aflat dacă sunt sau nu repartizaţi la un liceu. Foarte mulţi candidaţi sunt fericiţi, pentru că mediile de intrare la liceele bune au mai scăzut. Anul trecut, ultima medie de admitere la Colegiul Sfântul Sava din Capitală a fost 9.95, iar acum media a scăzut la 9.90.
De Mădălina Iacob la 24.07.2024, 13:52Sunt însă şi copii mai puţin fericiţi, după ce au văzut rezultatele.
Peste 1.600 de elevi au rămas nerepartizaţi
1.607 copii nu au intrat la niciun liceu.
De exemplu, un elev cu media 8.92 nu a reuşit să fie repartizat la niciun liceu din România. Cel mai probabil, nu a completat corect opţiunile pe fişa de înscriere la liceu.
Anul trecut, au rămas nerepartizați 1.619 elevi, întrucât nu au completat suficiente opţiuni. Cei mai mulți elevi, peste 111.000, au intrat la liceul dorit, iar aproape jumătate dintre ei la prima opțiune pusă pe fișă. În 2022, 6.852 de elevi nu au putut fi repartizați din cauza opțiunilor insuficiente.
- 2023 – 111.128 repartizați – 1.619 nerepartizați (1,44%)
- 2022 – 110.035 repartizați – 6.852 nerepartizați (5,87%)
- 2021 – 89.983 repartizați – 1.332 nerepartizați (1,5%)
- 2020 – 113.480 repartizați – 8.570 nerepartizați (7,5%)
Miercuri, 24 iulie, ministerul Educaţiei a publicat rezultatele repartizării computerizate în licee pe site-ul admitere.edu.ro. Elevii pot vedea atât liceul la care au fost repartizaţi, cât şi profilul şi specializarea. De asemenea, odată cu publicarea rezultatelor, sunt disponibile şi listele cu locurile rămase neocupate, pentru a doua etapă a admiterii la liceu. Pentru a verifica la ce liceu au intrat, candidaţii trebuie să aibă la îndemână codul unic primit la examenul de Evaluare Naţională.
Depunerea dosarelor de înscriere, cu alte cuvinte confirmarea repartizării la liceu, are loc începând de joi, 25 iulie, până marți, 30 iulie. Pe evaluare.edu.ro şi observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a VIII-a.
Repartizarea computerizată 2024, în cifre
Din totalul elevilor (113.567) cu opțiuni completate, au fost repartizați computerizat 111.960 de elevi (98,58%), număr ce reflectă creșterea, comparativ cu etapele similare din ultimii trei ani: 111.128 de elevi - 2023, 110.035 de elevi - 2022, respectiv 89.983 de elevi - 2021.
57.081 de candidați la admitere, adică peste 50% (+3% față de anul 2023) dintre candidații cu opțiuni completate, au fost admiși la prima opțiune (52.896 în anul 2023).
În total, au fost completate 2.526.517 opțiuni, rezultând o medie de 22,25 opţiuni/elev.
1.607 elevi vor fi repartizați în etapa următoare (1,42%). În acest scop sunt disponibile suficiente locuri în fiecare județ - peste 31.000 la nivel național (dintre care 6.961 de locuri la liceu și 24.688 de locuri în învățământul profesional), potrivit ministerului Educației.
În etapele anterioare repartizării computerizate au fost admiși în învățământul liceal:
- 13.454 de elevi la specializări vocaţionale;
- 816 elevi în învăţământul militar;
- 2.907 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă;
- 1.519 elevi admişi pe locurile rezervate copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES).
Alți 20.615 absolvenți de gimnaziu s-au înscris în învăţământul profesional.
Ce urmează după repartizarea computerizată a elevilor
În perioada 25-30 iulie 2024 se fac înscrierile propriu-zise la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi. Pe 30 iulie 2024, unităţile de învăţământ anunţă, dacă mai este cazul, numărul de locuri rămase libere. În perioada 31 iulie - 2 august sunt rezolvate situaţiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
Actele necesare pentru înscrierea la liceu 2024
Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza următoarelor acte:
- cererea de înscriere (se descarcă de pe site-ul liceului/se ridică de la Comisia de înscrierea a liceului);
- cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere – copie după ambele și te prezinţi la înscriere cu documente în original);
- adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională, în original – clasa a VIII-a – se obține de la școala de pe care ai absolvit-o;
- foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale), în original – se obține de la școala de pe care ai absolvit-o;
- fișa medicală, în original – se obține de la școala pe care ai absolvit-o sau de la medicul de familie, care conține și lista vaccinurilor administrate elevului, potrivit mai multor medici consultați de Edupedu.ro.
Elevii cu cerințe educaționale speciale, CES, depun și certificatul de orientare școlară și profesională și elevii romi depun recomandarea de apartenență la etnia romă.
Ce pot face elevii care nu au intrat la liceul dorit
Între 31 iulie și 2 august 2024, se soluționează cazurile speciale, se mai arată în se arată în Ghidul privind admiterea la liceu. Poate fi vorba despre situații medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaților gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc. Dacă te încadrezi într-una din situațiile speciale, ține cont că, pentru a putea participa la această etapă, trebuie să ai cel puțin media ultimului admis în clasa în care vrei să te muți și să existe locuri în clasa respectivă. Aceste condiții se aplică tuturor cazurilor speciale, cu excepția candidaților gemeni. Situațiile speciale se soluționează la nivelul Comisiei județene de admitere/al Comisiei de admitere a municipiului București. Au trecut toate etapele anterioare și nu ești, încă, înscris într-un liceu? Poți participa la etapa a II-a de admitere!
Calendar admitere liceu 2024 - prima etapă
Conform Calendarului admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2024 – 2025, repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat se face în două etape. La repartizarea computerizată, realizată în prima etapă de admitere, participă numai elevii care au susţinut Evaluarea Naţională.
24 iulie 2024: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025
24 iulie 2024: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
25 – 30 iulie 2024: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
30 iulie 2024: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
31 iulie – 2 august 2024: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată
A doua etapă de admitere la liceu 2024-2025
Candidații care au fost repartizați în prima etapă, dar nu și-au depus dosarele la timp sau au renunțat în scris la locul ocupat, precum și cei care nu au participat sau nu au fost repartizați, vor fi repartizați în a doua etapă de admitere. Aceasta etapă este pentru candidații din seria curentă și din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la începutul anului școlar 2024-2025.
2 august 2024 Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
5 august 2024: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
6 – 7 august 2024: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
8 – 9 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
12 – 14 august 2024: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VlII-a care nu au susținut evaluarea națională.
19 – 20 august 2024: Repartizarea candidaților din etapa a doua.
Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora.