Delia, show-uri incendiare în Capitală de ziua ei: "Mă simt un copil foarte mare şi foarte fericit"
Astăzi este ziua de naștere a Deliei. Aşa cum şi-a obişnuit deja fanii, artista şi-a sărbătorit-o aseară, pe scenă. Cântăreaţa a susținut două show-uri incendiare în Capitală, pentru a marca evenimentul. La petrecere i-au fost alături sute de fani, dar și familia și prietenii.
De Redactia Observator la 07.02.2022, 09:51"Mă simt un copil foarte mare şi foarte fericit şi de-abia aşteptam să ne reîntoarcem pe scenă şi suntem emoţionaţi, e al doilea concert pe ziua de azi şi abia aşteptăm să înceapă", ne-a spus Delia înainte de show-ul de la...
Concertele de ziua ei au devenit deja tradiţie, spune artista.
"E deja o tradiţie cred, că nu ştiu al câtelea an facem treaba asta şi o să tot facem treaba asta de ziua mea. Ne-am obişnuit aşa", dezvăluie Delia.
Iar fanii, însetaţi de distracţie, au aplaudat-o frenetic şi i-au urat "La mulţi ani!".
"Cu siguranţă va fi un show foarte tare pentru că ea mereu face un show de nota 10".
"Cred că o să fie foarte tare că-mi place Delia foarte mult".
"Sunt încântată să fiu în acest loc şi ador melodiile Deliei, abia aştept să fiu în acest vibe în această seară".
"Mi se pare că Delia este cel mai bun artist din România", au spus fanii cântăreţei.
Alături de bandul live, Delia a interpretat pe scena toate hit-urile lansate în ultimii ani, spre deliciul spectatorilor, care au cântat şi au dansat pe fiecare piesă.
La finalul serii, Delia a primit tortul aniversar pe scenă.