Antena LIVE

Curs valutar

Filmele de la Cannes 2024 care vor ajunge în cinematografele din România. Printre ele se numără și "Emilia Perez"

Cannes 2024. "Emilia Perez", în regia lui Jacques Audiard, care a câştigat la Festivalul de Film de la Cannes atât Premiul Juriului, cât şi Premiul pentru interpretare feminină, acordat întregului colectiv feminin, "The Substance" (regia: Coralie Fargeat), câştigător al Premiului pentru scenariu, "Megalopolis" (regia: Francis Ford Coppola), "Parthenope" (regia: Paolo Sorrentino), "Marcello Mio" (regia: Christophe Honoré) şi "Everybody Loves Touda" (regia: Nabil Ayouch) vor fi distribuite în cinematografele din România de Independenţa Film.

De la 27.05.2024, 10:33
WhatsApp
Filmele de la Cannes 2024 care vor ajunge în cinematografele din România. Printre ele se numără și "Emilia Perez" Profimedia

"Emilia Perez", o producţie inedită regizată de Jacques Audiard, cu Selena Gomez, Zoe Saldana, Karla Sofía Gascón şi Adriana Paz, îmbină elemente de thriller cu musical pentru a spune povestea unui lider de cartel mexican, Manitas. El decide să îşi schimbe sexul pentru a scăpa de viaţa periculoasă din sânul mafiei şi a deveni femeia care a visat mereu să fie. Cu un scenariu scris de Audiard şi colaboratorul său constant, Thomas Bidegain, Emilia Perez vorbeşte nu doar despre transformarea fizică, cât şi despre implicaţiile emoţionale şi sociale ale acesteia, în timp ce oferă o experienţă cinematografică îndrăzneaţă şi impresionantă.

Filmul a adus Premiul pentru interpretare feminină celor patru actriţe - Selena Gomez, Zoe Saldana, Karla Sofía Gascón, Adriana Paz - şi este şi câştigătorul Premiului Juriului.

"The Substance", regizat de Coralie Fargeat, câştigător al Premiului pentru scenariu, este un body horror cu Demi Moore în rolul principal, interpretând-o pe Elizabeth Sparkle, o actriţă aflată în declin, care apelează la o substanţă revoluţionară capabilă să-i regenereze celulele şi să-i redea tinereţea. Margaret Qualley joacă rolul lui Sue, o versiune mai tânără şi mai vibrantă a lui Elizabeth, creată de substanţă, ceea ce duce la existenţa duală a celor două femei, alternând săptămânal. Filmul abordează teme precum îmbătrânirea, imaginea de sine şi obsesia pentru tinereţe şi frumuseţe din industria divertismentului. Criticii au lăudat performanţa lui Demi Moore, subliniind modul în care filmul utilizează experienţele ei reale cu ageismul din Hollywood pentru a îmbogăţi povestea.

"Megalopolis", filmul lui Francis Ford Coppola, este un lungmetraj SF de proporţii gigantice

Pe acelaşi subiect

"Megalopolis", filmul lui Francis Ford Coppola, cu Adam Driver, Giancarlo Esposito, Shia LaBeouf, Audrey Plaza, Nathalie Emmanuel şi John Voight, este un lungmetraj SF de proporţii gigantice, în care autorul a investit 120 de milioane de dolari din propriul buzunar pentru producţie, iar director de imagine este românul Mihai Mălaimare Jr. Proiectul ambiţios al lui Coppola, la care a început filmările în 2001, oprite ca urmare a atacului din 11 septembrie şi reluate 20 de ani mai târziu, are acţiunea setată într-o lume distopică, intitutală New Rome, aflată pe punctul de a se prăbuşi. Despre mesajul filmului său, regizorul a declarat la finalul premierei de la Cannes: "Cel mai frumos cuvânt pe care îl avem în orice limbă este esperanza. Speranţă. Şi dedic filmul acestui lucru. Speranţei. Şi copiilor. Faceţi o lume pentru copii". 

"Parthenope", filmul lui Paolo Sorrentino, este un omagiu adus oraşului natal al regizorului, Napoli, şi prezintă povestea unei tinere, Parthenope, de la naşterea ei, în 1950, până la maturitate, surprinzându-i transformările personale şi profesionale. Frumuseţea, dorinţa şi identitatea sunt câteva dintre temele abordate de Sorrentino, folosind cadre cinematografice superbe ale oraşului Napoli şi ale insulei Capri, precum şi o coloană sonoră semnată de Lele Marchitelli, cu care a colaborat şi pentru "La grande bellezza" sau miniseriile "The New Pope" şi "The Young Pope".

"Marcello Mio", scris şi regizat de Christophe Honoré, îmbină comedia şi introspecţia

"Marcello Mio", scris şi regizat de Christophe Honoré, îmbină comedia şi introspecţia, plimbând publicul prin viaţa şi identitatea actriţei Chiara Mastroianni, fiica legendelor cinematografice Catherine Deneuve şi Marcello Mastroianni, într-o poveste meta şi plină de umor. Chiara Mastroianni joacă o versiune a sa care, în încercarea de a se reconecta cu moştenirea tatălui ei, începe să se îmbrace şi să se comporte ca Marcello Mastroianni. Această alegere provoacă reacţii diverse din partea celor din jur, inclusiv din partea mamei sale, interpretată de Catherine Deneuve. Filmul a fost lăudat pentru modul în care tratează teme precum moştenirea familială, rolurile de gen şi complexitatea relaţiilor mamă-fiică şi este considerat un tribut tandru şi amuzant adus cinematografiei şi actorilor.

"Everybody Loves Touda", regizat de cineastul franco-marocan Nabil Ayouch, urmăreşte povestea lui Touda, interpretată de Nisrin Erradi, o femeie dintr-un sat mic din Munţii Atlas, care visează să devină Sheikha, o interpretă tradiţională marocană. Pentru a-şi îndeplini visul şi pentru a oferi o viaţă mai bună fiului ei de 9 ani, Yassine, care este surdo-mut, Touda se mută la Casablanca. Filmul explorează temele patriarhatului şi sexismului, evidenţiind dificultăţile pe care le întâmpină Touda într-o societate dominată de bărbaţi. Performanţa electrizantă a lui Nisrin Erradi adaugă energie fiecărei scene în care cântă, oferind filmului o notă de vitalitate şi autenticitate.

Filmele vor avea premiera în cinematografele din România în cursul acestui an

Filmele vor avea premiera în cinematografele din România în cursul acestui an, distribuite de Independenţa Film, potrivit news.ro.

Independenţa Film activează în România din 1997 şi promovează filme independente de referinţă, de nişă, de autor sau câştigătoare ale unor premii internaţionale prestigioase. În cei 27 de ani de existenţă, Independenţa Film a adus în cinematografele din România 17 filme care au câştigat trofeul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, dar şi filme câştigătoare ale altor premii la Cannes, sau la festivalurile de la Veneţia şi Berlin.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

filme cannes 2024 romania
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024