Ia românească şi kimono-ul japonez au fost pe aceeaşi scenă în cadrul unei prezentări de modă
Două veşminte tradiţionale, pentru două lumi total diferite, două simboluri aparent fără nicio legătură stilistică între ele, chimonoul japonez și ia românească au fost aseară pe aceaşi scenă. Practic, punctele comune există. Nu au vârstă şi au influențat puternic moda ultimului secol.
De Lorena Rădulescu la 22.07.2021, 14:41- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Alin Gălăţescu - critic de modă: A fost un exerciţiu de stilism şi marele risc, marele exerciţiu a fost să aducem două elemente extrem de simbolice şi atemporale, de genul, iei pentru România şi Kimonoului pentru Japonia să le demonstrăm că pot să facă, puse într-un stilism bun, foarte bine parte din viaţa noastră de zi cu zi. Se bazează pe calitatea imprimeurilor. Daca ne uităm aici avem o splendoare de mătase cu imprimeuri profund japoneze. Avem niste reinterpretări ale iei absolut fabuloase. Arată iubirea şi radacinile celui care o poarta faţă de un trecut pe care îl respectă, faţă de un trecut care cândva ne reprezenta cu mândrie.
Ozana Barabancea: Acum opt ani am început să investesc în această capodopera vestimentară care nu poate să fie comparată cu absolut nimic, ia romaneascâ. Aceasta este o ie de Banat, cusută manual, margeluţă cu margeluţă. Am asortat şi harta României cu tricolorul şi crucea ortodoxă.
Ayako Funatsu - profesoară de origami: Prima data am venit în 95. Am vrut să merg undeva, într-o ţară în care nu prea mergeau japonezii atunci şi am venit cu rucsacul în spate şi mi-a placut atât de mult că cinci ani am venit în fiecare an, iar în 99 am venit să caut de lucru aici. Iubesc foarte mult România şi de obicei eu mă îmbrac în ie în fiecare zi. Am opt ii, de luni până duminică.
Ayako este profesoară de origami stabilită în România de 21 de ani. De obicei poartă ie. Astăzi totuşi a ales un kimono autentic, pe care am rugat-o să ni-l şi prezinte.
- Peisajele și obiceiurile satului tradițional românesc au fost reproduse 3D cu ajutorul realităţii virtuale:...
- Japonezii din orașul Musashino, fani înfocați ai României la JO. Ne-au făcut și un videoclip de promovare (VIDEO)
- Cum se îmbrăcau românii în primii ani ai secolului trecut: Specialiştii ne arată cum a evoluat moda de-a lungul...
Ayako Funatsu - profesoară de origami: Noi ne îmbrăcăm ca atunci când mergem la foc de artificii sau la evenimente informale. Este o singură bucată pe care o înfăşurăm şi punem brâul şi facem fundiţă la spate. Este foarte uşor de îmbrăcat. Şi cine nu ştie, pe youtube se poate învăţa în 10 minute, deja ştii.
Dacă vă tentează să vedeţi expoziţia să ştiţi că mai aveţi câtreva ore la dispoziţie. Se închide astăzi, la ora 20.