Antena LIVE

Curs valutar

Live Text

Germania surclasează Portugalia şi reintră în lupta pentru optimile de finală ale Euro 2020

Naţionala de fotbal a Germaniei a obţinut, sâmbătă seara, o victorie extrem de importantă, nemţii impunându-se, cu 4-2, împotriva Portugaliei, în etapa a doua a grupelor de la Euro 2020.

De la 19.06.2021, 20:57
WhatsApp
Germania a surclasat echipa Portugaliei, la Euro 2020 Profimedia

Min. 95 - Este final de meci la Munchen. Germania se impune, cu 4-2, după unul dintre cele mai frumoase meciuri de până acum de la Euro 2020. Nemţii au început prost partida şi au fost conduşi, dar au reuşit să revină în stil de mare campioană, după ce şi-au dat seama că nu mai au nimic de pierdut. Succesul Germaniei complică şi mai mult situaţia din Grupa F de la Euro 2020, grupă din care mai fac parte Franţa şi Ungaria.

Min. 87 - Intră Sane în locul lui Gnabry, în echipa Germaniei.

Min. 83 - Intră Andre Silva în locul lui Diogo Jota. Între timp Germania a ratat o ocazie mare, şutul lui Goretzka ocolind de puţin poarta adversă.

Min. 79 - Renato Sanches şutează violent şi mingea loveşte bara porţii apărate de Neuer.

Pe acelaşi subiect

Min. 77 - Ginter vede cartonaşul galben pentru un fault.

Min. 73 - Schimbări în echipa Germaniei. Au intrat Goretzka şi Sule şi au ieşit Havertz şi Gundogan.

Min. 67 Portugalia - Germania 2-4. Diogo Jota reduce din diferenţă. Portughezii au centrat de pe stângă, Cristiano Ronaldo a reîntors balonul în faţa porţii, de pe stânga, şi Diogo Jota a împins balonul în plasă.

Min. 66 - Cartonaş galben pentru Havertz, pentru un fault comis asupra lui Cristiano Ronaldo.

Min. 64 - Schimbare în echipa Portugaliei. A intrat Joao Moutinho în locul lui Bruno Fernandes.

Min. 60 Portugalia - Germania 1-4. După ce şi-a servit colegii ideal, în câteva momente, Gosens îşi trece şi el numele pe lista marcatorilor. Portugalia este knock-down. Imediat după golul marcat, Gosens a fost înlocuit cu Halstenberg. De asemenea, a intrat şi Emre Can în locul lui Hummels.

Min. 58 - Schimbare în echipa Portugaliei. A intrat Rafa Silva în locul lui William Carvalho.

Min. 52 Portugalia - Germania 1-3. Nemţii surclasează din nou defensiva adversă, mingea ajunge în faţa porţii şi Havertz îndeplineşte o simplă formalitate.

Min. 46 - La portughezi a ieşit Bernardo Silva şi a intrat Renato Sanches.

20.03 - Portugalia a avut lovitura de start în repriza a doua.

Min. 48 - Este pauză la Munchen. Germania conduce, cu 2-1, după una dintre cele mai spectaculoase reprize de la Euro 2020. Portugalia a deschis scorul, după un contraatac de zile mari, însă Germania a întors rezultatul graţie a doua autogoluri venite în urma unor faze în care apărarea Portugalia a cedat sub iureşul de nestăvilit al nemţilor. Germania a ratat şi alte ocazii importante pe final, arătând în sfârşit ca o echipă capabilă să cucerească trofeul pus în joc.

Min. 40 Portugalia - Germania 1-2. Iureşul Germaniei nu poate fi oprit. Guerreiro înscrie în propria poartă şi Germania întoarce rezultatul la Munchen.

Min. 35 Portugalia - Germania 1-1. Momentele bune ale Germaniei de după golul marcat de Cristiano Ronaldo dau roade. Havertz a înscris cu o reluare din apropiere.

Min. 15 Portugalia - Germania 1-0. Apărarea Germaniei este taxată la prima acţiune ofensivă a Portugaliei. Cristiano Ronaldo înscrie, după ce balonul a mai trecut pe la Bernardo Silva şi Diogo Jota. Lecţie de contraatac a Portugaliei.

Min. 11 - Germania domină categoric startul partidei. Nemţii chiar au reuşit să înscrie un gol, dar reuşita a fost anulată pe motiv de offside.

19.00 - Germania a avut lovitura de start a meciului.

Fernando Santos, antrenorul Portugaliei, începe cu Rui Patricio - Semedo, Dias, Pepe, Guerreiro - Bernardo Silva, William Carvalho, Bruno Fernandes, Danilo Pereira, Diogo Jota - Cristiano Ronaldo.

Joachim Low, antrenorul Germaniei, începe cu Neuer - Ginter, Hummels, Rudiger - Kimmich, Gundogan, Kroos, Gosens - Havertz, Gnabry, Muller.

Portugalia şi Germania abordează meciul de pe Allianz Arena din posturi diferite. Portugalia a făcut o demonstraţie de forţă cu Ungaria, la Budapesta, impunându-se cu 3-0. Chiar dacă s-a desprins abia pe final, Portugalia a controlat jocul în totalitate şi nu a lăsat nicio şansă adversarei.

De partea cealaltă, Germania a cedat cu Franţa, 0-1, şi are mare nevoie de victorie cu Portugalia pentru a mai putea spera la calificarea în faza optimilor de finală. Totuşi, Germania a arătat o formă modestă şi rămâne de văzut dacă Joachim Low a reuşit să-şi remonteze jucătorii după eşecul suferit.

Germania a câştigat ultimele patru meciuri jucate împotriva Portugaliei

Germania - Portugalia poate fi considerat, deja, un clasic al fotbalului mondial. Cele două formaţii s-au întâlnit de 10 ori, iar Germania are un avantaj considerabil în ceea ce priveşte meciurile directe, bifând cinci victorii şi trei egaluri până acum.

De altfel, Germania nu a mai pierdut în faţa Portugaliei de la Euro 2000, când se înclina, scor 0-3, în faţa unei echipe din rândurile căreia a strălucit Sergio Conceicao, autor al unui hattrick. Germania a câştigat ultimele patru meciuri directe jucate cu Portugalia şi a făcut-o în stil mare, reuşind să înscrie 11 goluri şi să încaseze doar trei. La Mondialul din 2014, în ultimul meci direct, Germania s-a impus, cu 4-0, însă a făcut-o după ce Portugalia a rămas în 10 la 0-2, în minutul 37, după eliminarea lui Pepe. Atunci a strălucit Thomas Muller, jucător care a marcat trei goluri şi care ar urma să evolueze şi în partida de la Euro 2020.

Portugalia - Germania, meci arbitrat de o brigadă din Anglia

Meciul dintre Portugalia şi Germania, de la Euro 2020, este condus de o brigadă din Anglia ce îl are la centru pe Anthony Taylor. Acesta este asistat de conaţionalii săi Gary Beswick

şi Adam Nunn. Anthony Taylor are 42 de ani şi este arbitru internaţional din 2013. Anthony Taylor a arbitrat mai multe meciuri importante precum Supercupa Europei de anul trecut, când Bayern Munchen a trecut de FC Sevilla după prelungiri, dar şi meciul dintre Danemarca şi Finlanda, din prima etapă a grupelor de la Euro 2020, când toată lumea ştie deja ce a păţit Christian Eriksen.

Meciul dintre Portugalia şi Germania este al doilea care se joacă la Euro 2020 pe Allianz Arena, din Munchen, după cel câştigat de Franţa împotriva Germaniei, scor 1-0. Germania joacă şi al treilea meci din grupă, cel cu Ungaria, tot la Munchen, Allianz Arena urmând să mai găzduiască, de la Euro 2020, şi o partidă din faza sferturilor de finală.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

euro 2020 portugalia germania franta ungaria grupa calificare
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025