17 ani de la tragedia de la Mihăileşti: Multe întrebări rămase fără răspuns

Acum 17 ani, la aceeasi ora, prezentam Observatorul de pe câmp, la 80 de kilometri de Bucureşti. A fost singura dată când acest jurnal a părăsit platoul şi n-am uitat nicio secundă din ziua aceea.

• Reportaj Observator de la Ierusalim. Imagini din interiorul Sfântului Mormânt, cel mai important loc al creștinătății: "Pe această piatră arde Sfânta Lumină"

În locul ştirilor din ţară şi din lume atunci am vorbit despre cum au murit, în timp ce-şi făceau meseria, colegii mei de la Observator, Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Da, sunt 17 de ani de la explozia de la Mihăileşti!

Camera lui Ionuţ şi microfonul Elenei, recuperate la câteva zile după explozie sunt şi astăzi expuse în sediul nostru. Elena şi Ionut au locul lor în Observatorul de la ora 19 de 17 ani în fiecare zi de 24 mai.

Şi-n fiecare an, cineva de la Observator se întoarce pe acel câmp. Anul acesta e un corespondent al Observatorului, Cristina Oprea. Spun corespondent pentru că oamenii noştri din ţară sunt cei care înţeleg cel mai bine ce înseamnă să faci jurnalism departe de confortul unei redacţii. 

17 ani de la tragedia de la Mihăileşti

Cristina Oprea: "Îmi este foarte greu să nu mă las copleşită de emoţie, emoţii de tot felul pentru că mă gândeam că dacă ar fi aici colegii noştri ar putea să ne spună că o tragedie cum a fost cea din 2004 s-ar putea repeta oricând la noi în ţară. Pe drumurile noastre circulă zilnic, le ştim cu toţii, le vedem, acele camioane îmbătrânite, învechite, depăşite fizic şi moral şi supraîncărcate cu substanţe periculoase. 

În prea multe locuri din ţară există depozitate necorespunzător substanţe periculoase: azotat de amoniu.

De altfel, nu mai târziu de anul trecut, avem şi exemplul tragediei din Beirut, unde în urma unei explozii la un depozit de azotat de amoniu, sute de oameni şi-au pierdut viaţa şi alte sute de mii au rămas pe străzi. 

Ce rămâne în urma acestor tragedii, putem vedea aici: O piatră rece pe marginea drumului, câteva cruci pe care sunt scrise numele celor care au pierit în acest loc în urmă cu 17 ani. Mai există şi o durere fără margini, familii care îşi plâng şi astăzi morţii şi răspunsuri la care nimeni nu au găsit explicaţii şi nu s-au găsit vinovaţi.

Şi mai rămâne ceva: O speranţă surdă că poate nu o să fim nevoiţi niciodată să mai vorbim de astfel de tragedii".