A fost ultimul zbor pentru Dan Ştefănescu. Pilotul trecuse pe lângă moarte în 2017, când avionul de pasageri pe care îl conducea a rămas fără un motor
Dan Ştefănescu, unul dintre cei mai mari acrobaţi ai aerului, a murit după ce s-a prăbuşit cu avionul în timp ce se antrena. Ne-a ţinute de zeci de ori cu ochii pe cer şi sufletul la gură, iar Dumnezeu i-a dat o inimă cât să cuprindă seninul României, spun prietenii lui. Dan Ştefănescu era multiplu campion mondial la acrobaţie şi pilot de linie. Primele informaţii arată că i-a cedat motorul în zbor.
De Bogdan Dinu la 26.03.2022, 19:34Dan Ştefănescu era la manşa avionului de acrobaţie Suhoi-31, cel în care făcea spectacol pe cer la show-urile aeriene. Avion privat s-a ridicat de pe Aerodromul Bănești pentru un zbor de antrenament. În jurul orei 14 şi 40 de minute, avionul s-a prăbușit pe câmp, în satul Strejnicu, la câţiva kilometri de Ploieşti.
Martor: Eu sunt paznic acilea şi am văzut cum s-a întors odată s-a lăsat în jos şi s-a prăbuşit, am fugit acolo, dar ce să mai...M-am speriat, am dat telefon la miliţie. Le-am spus să vină încoace că a căzut un avion jos.
Bogdan Dinu, reporter Observator: Apelul a venit aproape de ora 15. Încă nu este clar daca a fost vorba de o defecțiune tehnică sau de o eroare umană. Urmează ca anchetatorii sa afle cauza exactă a incidentului aviatic.
A mai trecut pe lângă moarte
- „Dumnezeu ne dă într-o clipă de fericire pe omul-zbor şi o inimă cât să cuprindă cerul României şi brusc...
- Avion de acrobaţie, prăbuşit în Prahova: Pilotul a fost găsit mort. Primele imagini de la locul tragediei
- Şofer începător s-a crezut pilot de curse. Accidentul din Caraş-Severin, surprins de camerele de supraveghere
Pompieri, ambulanţe şi un elicopter SMURD au pornit spre locul accidentului.
ISU Prahova: În sprijin, a aterizat şi un elicopter SMURD pregătit pentru a prelua pilotul, însă, din nefericire, nu a mai fost cazul.
Dan Ştefănescu avea 55 de ani şi era campion naţional al României la acrobaţie. Un maestru al aerului, cu peste 16.000 de ore de zbor. A pilotat peste 20 de tipuri de avioane. Făcea parte din celebra formaţie Iacării Acrobaţi, pe care o admiram la fiecare show aviatic.
Maria Bunea, fost pilot acrobat, fost pilot la TAROM, prietenă cu pilotul: Un om extraordinar. Un om foarte bun. Mă depăşeşte momentul efectiv. Ca pilot era extraordinar de bun, o experienţă vastă, a învăţat să zboare de când era în facultate, la Clinceni, i-am fost instructor. Vicecampion mondial la acrobaţie aeriană.. .nu vă mai spun ce experienţă avea.
Dan Ştefănescu a fost comandant pe avioane de linie la Blue Air şi Tarom, dar şi instructor de zbor pe Boeing 737 şi Airbus. În 2017, a trecut pe lângă moarte, după ce avionul său, plin cu pasageri, a rămas fără un motor. Comandantul a reuşit să aterizeze fără probleme. Pilotul are un fiu care îi calcă pe urme.
Dan Ştefănescu, pilot: Părinţii trebuie să-şi încurajeze copiii să aibă idoli, să aibă nişte modele adevărate.
În urmă cu 4 ani, la parada de 1 Decembrie, a defilat deasupra Arcului de Triumf alături de aviatorul care s-a născut o dată cu România.
Ancheta prăbuşirii a fost preluată de Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Ploieşti. Primele informaţii arată că ar fi cedat motorul sau o aripă a avionului de fabricaţie rusească.