Galerie foto „Dumnezeu ne dă într-o clipă de fericire pe omul-zbor şi o inimă cât să cuprindă cerul României şi brusc îl cheamă la el”. Cine este pilotul care a murit în Prahova
Tragedie aviatică sâmbătă după-amiază în sat Stejnicu, din comuna Târgșoru Vechi, județul Prahova. Un avion de acrobaţie privat s-a prăbuşit, după ce, potrivit primelor informaţii, motorul ar fi cedat.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. De asemenea, la locul accidentului a ajuns și un elicopter SMURD. La manşa avionului se afla pilotul Dan Ştefănescu.
Cine este pilotul care a murit în tragedia din Prahova
Dan Ștefănescu avea 55 de ani şi a fost aripa dreaptă a "Iacărilor Acrobați". Avea peste 16.000 ore de zbor la activ în calitate de pilot-comandant şi instructor de zbor pe aeronavă Boeing 737. A fost membru al Lotului Național de Acrobatie, Campion Național de Acrobație şi Aterizare la punct fix, maestru al sportului la zbor cu motor. Totodată, conducea și echipa "Iacarii Acrobati".
Veste morţii pilotului a căzut ca un trăsnet pentru apropiaţi, care i-au transmis mesaje emoţionante pe paginile lor de Facebook. „Dacă se stinge o lumânare,o aprinzi din nou ! Dar cand se stinge o viață ...Nu m-am gândit niciodată că o să ajungem să vorbim de tine Dan cu, tristeţe… mă doare sufletul ! Este o durere mare pentru mine şi pentru noi toti, prietenii tăi…şi chiar pentru milioane de oameni,…de suflete…ce te -au văzut, cunoscut , apreciat si iubit …mă multumesc, ca viata, mi-a dat ocazia sa te cunosc , un suflet cu adevărat, bun, blând curat, un profesionist, un adevărat OM ! Multumesc vieții pentru că mi-a dat ocazia să te cunosc. Te voi păstra în suflet. O amintire vie…şi cum a spus chiar tu, cu toţii ne vom întâlni acolo sus…Sincere Condoleanţe din partea mea familiei îndurerate!…De astăzi vei fi acolo sus pe Cer! Vei rămâne o amintire vie! O noua jertfă pe altarul Zborului: Dan Ştefănescu! Multiplul campion aerian la înaltă acrobație, pilot de linie şi un imens OM! Dumnezeu ne dă intr-o clipa de fericire pe omul zbor si o inima cât sa cuprindă cerul României şi brusc îl cheamă la el văzând ca noi ceilalți nu știm şi nu vrem să apreciem mesajul Său! Dumnezeu să te odihnească”, a scris pilotul Cezar Dan Osiceanu.
„Dumnezeu sa-l ierte, zbor lin!”, „Drum lin printre stele, Dan Ștefănescu...”, „Nu îmi vine să cred că nu mai sunteți. Acum 2 zile v-am scris la postare, cer senin! Azi o zi tristă. Dumnezeu să vă aibă în pază. Colectivul de aeromodelism de la Pucioasa. Sincere Condoleanțe! ”, „Doliu în familia Iacărilor Acrobați! Pilotul avionului prăbușit la Strejnic era unul dintre cei mai străluciți piloți de acrobație aeriană din România! Decolase de la Bănești.”
„Zbor Lin Maestre!!! Condoleanțe Familiei! Dumnezeul sa-l Ierte!”, „Dumnezeu este nedrept, sau poate egoist si te-a luat la el. Condoleante familiei! Zbor lin Dane!”, „Zbor lin Maestre! Dumnezeu să te odihnească în liniste”, „Dumnezeu să te odihnească în liniște! Condoleanțe familiei!”, „Nu îmi vine să cred...Zbor lin Maestre! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, „Offff, nu-mi vine să cred!!!!! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, „Trista zi, trista. Dumnezeu sa-l odihnesca!”, „Din pacate adevarul ne loveste ... Dumnezeu sa te odihnesca , o mare pierdere...”, „O veste ingrozitoare! Ingrozitoare! Dumnezeu sa-l odihneasca!”, „Din pacate adevarul ne loveste ... Dumnezeu sa te odihnesca , o mare pierdere...”, au fost câteva dintre mesajele postate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰