A murit după ce a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un alt autoturism, în Galaţi. Celălalt şofer a ajuns la spital în stare gravă
Sfârşit dramatic pentru un şofer de 62 de ani. A murit după ce s-a izbit frontal de un alt autoturism. Celălalt şofer, în vârstă de 64 de ani, a fost transportat la spital în stare gravă. Accidentul a avut loc în Galaţi, pe DN 24, în apropiere de intersecția cu DJ 261 A.
De Adrian Obreja la 03.10.2023, 12:30În urma impactului violent, cele două autoturisme au fost aruncate în afara părţii carosabile, fiind grav avariate. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Ce spun poliţiştii
La data de 3 octombrie 2023, în jurul orei 10:14, pe DN 24, în apropiere de intersecția cu DJ 261 A, a avut loc un accident rutier grav soldat cu decesul unei persoane.
Din verificările preliminare efectuate la fața locului de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, precum și de la Postul de Poliție Scânteiești, s-a stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 62 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 24, având direcția de deplasare către comuna Cuca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală, cu un alt autoturism, care era condus regulamentar de un bărbat, cu vârsta de 66 de ani, domiciliat în municipiul Galați.
- "Am privit moartea în față!" Soț și soție au sfârșit carbonizați într-un Ferrari cuprins de flăcări, pe...
- "Are coroană în mașină. Mergea la înmormântare". Tragedie în Teleorman, după ce un șofer a pierdut controlul...
- A murit alături de soție și de cei doi copilași, după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit. Sfârșit...
În urma impactului, cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă, fiind avariate. Bărbatul, de 62 de ani, a rămas încarcerat în stare de inconștiență, iar în urma extracției de către echipele de la descarcerare din cadrul I.S.U. Galați, s-a constat că acesta nu mai prezenta semne vitale, fiind constatat decesul.
Celălalt conducător auto a fost rănit grav și a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate, unde i se vor recolta și probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest tragic eveniment rutier.
Traficul rutier este blocat în acest moment pe ambele sensuri de mers în vederea efectuării cercetării la fața locului.