Antena LIVE

Curs valutar

A murit Neagu Djuvara. România a pierdut una dintre cele mai importante voci care au apărat democraţia

A murit Neagu Djuvara, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai citiţi istorici din ultimii 20 de ani.

De la 25.01.2018, 16:17
WhatsApp
A murit Neagu Djuvara. România a pierdut una dintre cele mai importante voci care au apărat democraţia

Neagu Djuvara, a cărui viaţă fabuloasă s-a intersectat cu momentele decisive din istoria României din ultimul secol, înflăcărat liberal şi unul dintre cei mai expresivi urmaşi ai aristocraţiei româneşti, a fost una din personalităţile postdecembriste care a vorbit cel mai mult, mai bine şi cu patos autentic despre România şi blazonul ei.

Neagu Djuvara s-a născut în 1916, într-o familie cu origini aromâne, din partea tatălui, aşa cum el însuşi a povestit deseori. Din partea mamei, originile au fost aristocrate: istoricul s-a tras din boieri vechi - Grădiştenii -, fiind astfel înrudit cu mari familii româneşti - Basarabii, Muşatinii, Brâncovenii, Cantacuzinii, Ghiculeştii.

A studiat dreptul la Paris şi istoria la Sorbona, iar franceza a rămas, până la finalul vieţii, limba în care a iubit. Într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, Neagu Djuvara a povestit că lucrează la o carte despre marea lui iubire din adolescenţă, pe care o scrie concomitent în limbile franceză şi română.

"Mama a rămas, până la finalul vieţii, cea mai puternică figură a copilăriei", mărturisea istoricul şi scriitorul Neagu Djuvara în acelaşi interviu, ea fiind aceea care i-a purtat de grijă “ca o sfântă”, după moartea timpurie a tatălui. ”Femeia a avut un loc enorm în viaţa mea, pentru faptul că, mai întâi de toate, tatăl meu murise la sfârşitul războiului, de faimoasa gripă spaniolă”, îşi amintea Neagu Djuvara.

Pe acelaşi subiect

”Mama, săraca, a fost extraordinară, de un curaj.., a dus barca noastră, când nu mai reprezentam nimic în istoria familiilor din anii 1920. Ea, Tinca Djuvara, îmi amintesc că avea o carte de vizită şi nu mai ştiu dacă era Ecaterina sau Tinca, născută Grădişteanu. Dintr-o dată, familiile mari din veacul al XIX-lea dispăruseră. Odată cu prăbuşirea conservatorilor după război, cel mai interesant era, îmi aduc aminte de când eram copil, să te pui bine cu familia Brătianu”, a rememorat istoricul.

Una dintre amintirile care îi rămăseseră vii era aceea a participării la campania din Basarabia şi Transnistria, în vara şi toamna anului 1941. A avut noroc atunci, a povestit istoricul, că a fost doar rănit, pentru că a fost una dintre bătăliile în care armata română a pierdut cei mai mulţi soldaţi.

În 1943, Neagu Djuvara a intrat în diplomaţie şi a fost cel care, în dimineaţa zilei de 23 august 1944, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu URSS, pe care le-a redat în cartea ”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări”.

La Stockholm, Neagu Djuvara a lucrat ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii au preluat şi Externele. Câtă vreme cortina totalitară a rămas căzută peste România, a trăit în exil, dar cu privirea către ce se întâmpla în ţară, pentru că a militat, până în 1961, în diverse organizaţii ale diasporei.

După 1961, a început o nouă aventură fabuloasă, pe care a povestit-o în volumul său autobiografic, ”Amintiri din pribegie”. Este anul în care a plecat în Republica Niger, unde a petrecut următorii 23 de ani, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. 

În 1972, Neagu Djuvara a obţinut doctoratul de stat la Sorbona, cu o teză de filosofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron. Din 1984 până în 1990 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris.

Imediat după căderea comunismului, Neagu Djuvara s-a întors în ţara asupra căreia, a povestit deseori Djuvara, comunismul şi-a lăsat pecetea, ”fierul roşu”. Dacă străzile erau aceleaşi, dacă multe dintre clădiri încă rezistaseră comunismului, societatea a fost cel mai greu de refăcut, a constatat istoricul, aproape în fiecare interviu pe care l-a acordat în ultimele două decenii.

A scris mult în cei 26 de ani de când s-a reîntors în Bucureşti şi a mărturisit că lucrul la cărţi i-a răpit timp preţios, pentru că a fost mereu meticulos. La ”Civilizaţii şi tipare istorice", carte pentru care a primit premiul de istorie al Academiei Franceze în 1976, a lucrat aproape 20 de ani şi a scris-o  în Africa, vreme de şase ani.

Neagu Djuvara a fost nu doar istoric, ci şi un adevărat cronicar al actualităţii.

Astfel, alături de tezele de istorie pe care le-a formulat în volumele pe care le-a semnat la editura Humanitas, dintre care cea a originii cumane a lui Negru-Vodă rămâne cea mai cunoscută şi discutată (”Thocomerius-Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti”), Neagu Djuvara a vorbit mereu, neobosit, despre valorile democratice, liberale şi despre completa despărţire de trecutul comunist, care ”încă nu i-a reuşit României”.

Neagu Djuvara a fost membru de onoare al Institutului de Istorie ''A.D.Xenopol'' din Iaşi şi al Institutului de Istorie ''Nicolae Iorga'' din Bucureşti.

Scriitorul a fost un susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, fiind preocupat, în special, de filosofia istoriei.

Neagu Djuvara este autorul a 20 de volume, de specialitate şi memorii, între care se numără ”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor'” (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, ”Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie” (1999) şi ”Amintiri din pribegie” (2005).

Numele său apare pe mai multe volume colective, precum ”Aromânii: istorie, limbă, destin” (1996, 2012) şi ”Cărţile care ne-au făcut oameni” (2010).

În 2006, a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Servicul Credincios'' în grad de Mare Cruce, iar în 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, l-a decorat cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer.

Pe 9 august 2016, lui Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, iar la finalul lunii martie 2016, a primit premiul de Excelenţă la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

a murit neagu djuvara
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024