"A plecat spre a colinda la Poarta Raiului". Un preot din Bacău a murit la 54 de ani chiar în săptămâna Crăciunului
Este din nou doliu în Biserica Ortodoxă Română. Părintele Ovidiu Herbei, care slujea în Parohia Valea Bogdanei, din județul Bacău, s-a stins din viață la vârsta de doar 54 de ani, chiar în săptămâna când credincioșii se pregătesc să sărbătorească Nașterea Domnului.
De Monica Palade la 22.12.2022, 17:37Fiul său, părintele Ștefan, l-a urmat în carieră, așa că acum i-a rămas misiunea de a continua să ducă mai departe cuvântul Domnului, așa cum propriul său tată a făcut. Vestea morții a fost făcută de preotul Ioan Bârgăoanu, protoiereu de Onești:
A plecat spre a colinda la Poarta Raiului
„Cu multă durere în suflet, Vă anunțăm că Părintele Ovidiu Herbei a plecat în ceata slujitorilor cerești. Preotul Ovidiu Herbei a fost un duhovnic înțelept, harnic și rugător al Protopopiatului Onești, Parohia Valea Bogdanei, comuna Ștefan cel Mare, și a fost chemat în ceata colindătorilor cerești de Milostivul Dumnezeu înainte de Crăciun.
Preot ctitor în parohiile Heltiu, Negoiești și Poiana Sărată Părintele Ovidiu Herbei a jertfit viața sa pentru consolidarea , construirea sau edificarea Sfintelor Locașuri de cult ; implicat jertfelnic în multe proiecte social filantropice ale Bisericii a plecat sa slujească în Casa Tatălui Ceresc.
- Preot din Cluj, găsit mort în parcarea de lângă casă. Gabriel Cosma avea doar 49 de ani
- Povestea preotului Constantin, fost pugilist, acum "doctor" de suflete și șofer de microbuz şcolar: "El e Sfântul...
- Un preot beat criță s-a prăvălit pe mormânt, în timp ce ținea slujba de înmormântare. Imagini șocante...
Putem scrie o carte despre multele sale realizări, însă toate au fost posibile doar braț la braț cu Doamna Preoteasă Monalisa Herbei și fiul lor drag, Părintele Ștefan. Cuvintele noastre sunt înmuiate în durerea familiei Părintelui Herbei care trece prin cea mai grea vreme a suferinței pământești.
Ne rugăm pentru pacea sufletelor lor ! Vă rugăm să pomenim în rugăciune pe vrednicul și harnicul frate întru Hristos care fără de veste și neașteptat a plecat în cealaltă lume a îngerilor lui Dumnezeu.
Un parinte cu o înțelepciune aleasă , curajos în propovăduire și gospodar se bucura respectul parohienilor săi și de preoția părintelui Ștefan, fiul său drag, împreună slujind Biserica lui Hristos. Fire blândă și suflet cald părintele Ovidiu știa sa te asculte și sa îmbărbăteze în momentele grele, fii și fiicele sale duhovnicesti duhovnicești îl cinsteau cu drag pe Părintele lor. Hristos a Înviat! Dumnezeu să odihnească în pace sufletul său harnic!”, a scris părintele Ioan Bârgăoanu.
Și Protoieria Onești a ținut să îi aducă un omafiu preotului Ovidiu Herbeu. “Iubiți frați preoți, prieteni sau colegi ai părintelui Ovidiu Herbei, plecat spre a colinda la Poarta Raiului după părerea multora dintre noi mult înainte de vreme”. Înaltpreasfințitul Ioachim, arhiepiscopul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a transmis un mesaj emoționant după dispariția prematură a părintelui Ovidiu Herbei. „Am aflat cu durere despre plecarea din lumea aceasta, în data de 19.12.2022, a preotului Ovidiu Herbei, unul dintre slujitorii destoinici ai sfintelor altare care și-au desfășurat activitatea în Protopopiatul Onești. A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, dar și în lucrări de înfrumusețare a lăcașurilor de cult unde și-a desfășurat misiunea, apropiat de enoriașii săi, fiind mereu în preajma celor aflați în suferință.
După 29 de ani de pastorație în mijlocul credincioșilor din cele cinci parohii unde și-a împlinit chemarea sacerdotală, la vârsta de doar 54 de ani, părintele Ovidiu Herbei a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare, unde avem speranța că va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească pentru a sluji Liturghia sub protia Arhiereului Cel veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor!”, a declarat Înaltpreasfințitul Ioachim.
Cine e fost părintele Ovidiu Herbei
Potrivit Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, preotul Ovidiu Herbei s-a născut la data de 3.12.1968 în Municipiul Onești. După absolvirea școlii generale, preacucernicia sa a urmat cursurile liceului de Matematică Fizică (n.r. – astăzi denumit Colegiul Național „Grigore Moisil”) din aceeași localitate, finalizate cu susținerea examenului de bacalaureat în anul 1987. Dragostea față de cele sfinte și buna creștere duhovnicească insuflată de părinți l-au motivat să dea curs imboldului sufletesc de a se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pe care a absolvit-o în anul 1994.
În perioada facultății, părintele a pășit spre taina familiei căsătorindu-se în luna august 1992 cu doamna preoteasă Monalisa. Un an mai târziu, se naște singurul copil al familiei, Ștefan Emanuil Herbei, actualmente preot paroh la Parohia „Sf M.Mc. Dimitrie izvorâtorul de mir”, Negoiești, din comuna Ștefan cel Mare, Protopopiatul Onești.
Chemarea părintelui Ovidiu spre treapta preoției a fost strâns legată de evlavia pe care o nutrea față de Maica Domnului, deoarece la 21.11.1993, în ziua marelui praznic al Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va fi hirotonit de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca. Fire dinamică și cu râvnă pentru casa lui Hristos, părintele își va pune amprenta într-un mod indelebil în toate comunitățile pe care le va păstori timp de 3 decenii. În ordine cronologică, părintele a activat în parohiile: Cucova (decembrie 1993-februarie 1994), Poiana Sărată (februarie 1994-martie 1997), Heltiu-Boiștea (aprilie 1997-februarie 2015), Negoiești (martie 2015-septembrie 2022) și Valea Bogdanei (septembrie-decembrie 2022).