Antena LIVE

Curs valutar

Video

Accident în lanţ la Cluj: un autobuz a lovit din spate o ambulanţă şi apoi o maşină parcată. Alte trei autoturisme din faţa ambulanţei s-au ciocnit

Un accident în care au fost implicate şase autovehicule s-a produs, joi, în municipiul Cluj-Napoca, după ce un autobuz al companiei de transport public a lovit ambulanţă care staţiona, în coloană, ulterior, autobuzul a lovit un autoturism parcat, iar alte trei autoturisme aflate în faţa ambulanţei s-au ciocnit, notează news.ro.

De la 17.02.2022, 13:20
WhatsApp
Vezi și:

În urma accidentului, un asistent medical din autospeciala SAJ a fost rănit uşor, fiind transportat la spital. Accidentul a avut loc joi dimineaţă, pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca, fiind implicate şase autovehicule. "Din primele informaţii, iniţial s-a produs o coliziune faţă-spate, între un vehicul – mijloc de transport public în comun, condus de un bărbat de 48 de ani, din Cluj-Napoca, din direcţia gării spre centrul municipiului, şi o autospecială SAJ, aflată în aşteptare, în coloană, pe strada Horea. Ulterior impactului, vehiculul destinat transportului public în comun ar fi acroşat un autovehicul aflat parcat, iar între 3 autoturisme, care precedau autospeciala SAJ în coloană, s-au produs coliziuni faţă-spate", a informat Poliţia Judeţeană Cluj.

În urma accidentului, un bărbat de aproximativ 41 de ani, din Cluj-Napoca, asistent medical din autospeciala SAJ, a fost rănit uşor, fiind transportat la o unitate de specialitate pentru evaluări. Potrivit sursei citate, testările efectuate cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident cluj ambulanta masini politia
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025