Accident mortal în Constanţa. Un bărbat a fost lovit de o maşină, a intrat prin parbriz şi a rămas agăţat pe bord
Tragedie seara trecută pe o şosea din judeţul Constanţa. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost lovit în plin de o maşină, în timp ce ar fi mers pe mijlocul drumului. Impactul a fost atât de puternic încât bărbatul a intrat prin parbrizul autoturismului.
De Ovidiu Cojocaru la 21.10.2022, 08:50Nenorocirea a avut loc în jurul orei 23, pe DN 2A, între localităţile Stupina şi Crucea. Pietonul ar fi mers pe partea carosabilă, iar şoferul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, nu a mai putut evita tragedia.
Impactul a fost atât de puternic încît pietonul a intrat prin parbriz şi a rămas agăţat pe bordul maşinii. Medicii ajunşi la faţa locului nu au putut decât să declare decesul bărbatului.
Comunicatul poliţiştilor constănţeni
"În cursul zilei de ieri, în jurul orei 23.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 2A, în zona localității Crucea.
- Armata rusă avansează către Bakhmut. Trupele lui Putin, tot mai dependente de ajutorul mercenarilor pentru a...
- Accident cumplit în Arad: Un tânăr de 21 de ani a murit după ce a intrat cu motocicleta sub roţile unui autobuz
- Un adolescent de 17 ani a murit subit în timp ce cânta în corul şcolii. Părinţii sunt disperaţi: "Trebuia...
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 43 de ani, a accidentat un pieton, bărbat, momentan neidentificat, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a pietonului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală"
-Material realizat cu ajutorul informaţiilor transmise de reporterul Observator, Andreea Filip-