Adolescent de 17 ani, snopit în bătaie de un alt băiat şi tatăl lui, în Iaşi. Mai mulţi martori au încercat să intervină, dar nu i-au putut opri
Incident şocant în județul Iași! Un adolescent de 17 ani a fost snopit în bătaie de un alt băiat de aceeaşi vârstă, şi tatăl acestuia.
De Redactia Observator la 02.04.2024, 08:41Camerele de supraveghere din zonă au surprins scenele violente. În imagini se vede cum bărbatul îl loveşte de mai multe ori pe tânărul care stătea pe scaun. Mai apoi, fiul agresorului îl atacă şi el pe adolescentul care nu reuşeşte să se apere. O femeie intervine pentru a îl salva pe băiat, dar nici aceasta nu-l poate ajuta.
Câteva secunde mai târziu, bărbatul îl loveşte cu un obiect metalic, iar fiul acestuia aduce şi el un obiect, cu care îi aplică două lovituri puternice, înainte să fie oprit.
Adina Ioana Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iaşi: Un tânăr de 17 ani, în timp ce se afla în faţa unei societăţi comerciale din comuna Ruginoasa, ar fi fost agresat fizic de către două persoane, respectiv un tânăr de 17 ani şi un bărbat de 45. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Victima a fost transportată la spitalul de urgențe din Pașcani, iar mai apoi a fost transferată la Iaşi, cu traumatisme la cap, torace şi abdomen. Poliţiştii au deschis un dosar penal.