Antena LIVE

Curs valutar

Video

Alertă la Spitalul Judeţean Suceava. Pompierii au intervenit după ce într-un salon al UPU mirosea a fum

Pompierii din Suceava au fost alertați vineri după-amiaza cu privire la faptul că se simte miros de fum într-un salon al Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Suceava, scrie Mediafax.

De la 15.10.2021, 18:16
WhatsApp
Vezi și:

Potrivit ISU Suceava, dispeceratul pompierilor militari a fost anunțat despre faptul că se simte miros de fum într-un salon (camera de resuscitare) din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava. La fața locului s-au deplasat pompieri cu patru autospeciale cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD.

Pompierii nu au identificat probleme

„La fața locului, nu s-a identificat nicio sursă de fum. Împreună cu personalul tehnic responsabil de pe locul de muncă, pompierii militari au evacuat cinci pacienți din zona respectivă. Ulterior, au monitorizat spațiul și instalațiile electrice și de oxigen, fără să fie identificate probleme”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

Conform acestora, este posibil ca mirosul să fi apărut de la emanația ambulanțelor, care erau prezente în număr mare în acel moment pe rampa UPU. Pompierii au instruit personalul tehnic al spitalului, care va monitoriza în perioada următoare zona respectivă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alerta spital fum pompieri suceava
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024