Antena LIVE

Curs valutar

Video

Alexia a devenit pelerin de la 7 ani. Adolescenta de 16 ani va străbate 60 de kilometri de la Mânăstrirea Nicula până acasă

A început cel mai mare pelerinaj din Ardeal. Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi, în aceste zile, la Mănăstirea Nicula. Dacă mulţi şi-au întins deja corturile pe pajistea de lângă lăcaşul de cult, pentru alţii anevoiosul drum al credinţei durează trei zile si este străbătut pe jos.  

De la 13.08.2024, 20:44

Pentru câteva momente de linişte sau un loc cât mai aproape de altarul de vară, sute de credincioşi au venit la Nicula încă de azi-noapte. Cătălin locuieşte în Londra, dar şi-a programat concediul astfel încât să nu rateze pelerinajul. 

"Aici găsim o liniște sufletească împlinirea dorințelor atmosfera. O să întindem pe aici diferite paturi și înnoptam aici. Ne rugăm pentru sănătate, sporul casei, înțelegere, nimic mai mult", spune Cătălin, pelerin. 

 A început pelerinajul de la Nicula

Alexia a devenit pelerin la doar 7 ani. De atunci, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului o găseşte sus, în dealul mănăstirii. Adolescenta de 16 ani se va întoarce pe jos acasă, până în judeţul Bistriţa-Năsăud, deşi are de străbătut peste 60 de kilometri. 

Pe acelaşi subiect

"Mă rog pentru familie şi să fie bine", spune Alexia.

Tot pe jos vin, an de an, şi aceşti pelerini din judeţul Sălaj. Fac pe drum trei zile.

"Anul asta fac 16 ani de mers pe jos la Nicula. Egreu, căldurile sunt mari, dar mulțumim bunului Dumnezeu rezistăm", spune Şerban, pelerin.

Pe traseu, pelerinii găsesc adăpost în casele localnicilor care le oferă apă şi mâncare. Mâine, sute de credincioşi, în frunte cu un sobor de preoţi, vor pleca pe jos spre mănăstire 7 kilometri. De cum ajung la mănăstire, credincioșii se pun la rând pt a se închină la icoană Fecioarei Maria. Despre această icoană se spune că în urmă cu 355 de ani a lăcrimat timp de 26 de zile și că este făcătoare de minuni.

"Mâine seară de la 18 va fi Vecernia și de la 21 30 se va scoate icoană din biserică și de la 22 începe Prohodul Maicii Domnului până la 2 noaptea", spune părintele Mocanu.

Se spune că Icoana Maicii Domnului face minuni şi nicio dorinţă spusă nu rămâne neîmplinită. Numai anul trecut peste 30.000 de credincioşi au venit din toate colţurile ţării pentru a participa la pelerinaj. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pelerinaj manastirea nicula
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
Secretele satului legendar din Munții Șureanu: „Locuitorii își spun daci, au...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Seismografele au înregistrat un cutremur în Rusia, atunci când a explodat...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga...
Hello taste
Publicat 19.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Guvernul dă din lac în puț. De ce i-a scos reforma pensiilor pe muncitori...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024