Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Am simţit pericolul". Sat ameninţat de flăcări în Gorj. Pârâul din apropiere care putea ajuta pompierii a secat

Au fost momente de panică într-un sat din Gorj, unde zeci de gospodării au fost amenințate de flăcări. Un incendiu de vegetație s-a extins rapid din cauza vântului și a câmpurilor uscate. Flăcările au cuprins două anexe și s-au apropiat până la câțiva metri de casele oamenilor. Pompierii n-au avut o misiune ușoară. În zonă, nu există hidranți, iar pârâul din apropiere, care i-ar fi putut ajuta, a secat din cauza arșiței din această vară. 

De la 14.08.2024, 08:53
WhatsApp
Vezi și:

O limbă de foc de aproape o jumătate de kilometru a amenințat zeci de gospodării. Flăcările au izbucnit într-o livadă, apoi s-au extins rapid către clădiri. "A fost greu, am simţit pericolul. Cu apa întodeauna a fost problemă aici. Şi noi suntem pe valea cu apa", ne mărturiseşte un localnic.

Intervenţia pompierilor nu este deloc uşoară. Toată vegetaţia este uscată, iar afară sunt 40 de grade.

În zonă nu era niciun hidrant

Toți sătenii au făcut noapte albă de teamă că focarele s-ar putea reaprinde în orice moment. Focul a cuprins două anexe. Pompierii și localnicii au reușit să protejeze locuințele chiar dacă flăcările au ajuns foarte aproape de case.

Pe acelaşi subiect

În zonă nu sunt hidranți așa că oamenii care au dat o mână de ajutor au luat apă din alt sat. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

În ultimele săptămâni, tot mai multe incendii de vegetație au dat alarma la 112. Doar în Gorj, în trei zile, au fost aproape 50 de astfel de solicitări.

Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. ...

incendiu flacari gorj sat
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025