Ambasadorul Rusiei în România: "Cei care nu vor să îl asculte pe ministrul de Externe vor trebui să îl asculte pe ministrul Apărării"
Garanţiile de securitate scrise cerute de Rusia din partea Statelor Unite şi a NATO constituie condiţii pentru stabilitatea Europei, a afirmat miercuri ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, criticând instalarea de sisteme militare în apropierea frontierelor ruse, inclusiv la Deveselu.
De Redactia Observator la 09.02.2022, 17:01Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, a prezentat, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia Zilei Serviciului Diplomatic rus, activităţile diplomatice ale Moscovei şi s-a referit la actuala criză cu NATO. Diplomatul rus a argumentat că sunt necesare o serie de măsuri în materie de securitate colectivă, pentru garantarea stabilităţii Europei.
Referindu-se la măsurile pe care Rusia le pregăteşte în cazul în care Statele Unite şi NATO resping cererile Moscovei privind garanţiile de securitate, ambasadorul rus, Valery Kuzmin, a declarat: "Deocamdată, informaţiile despre aceste măsuri sunt, în mod evident, strict confidenţiale. Iar decizia finală va fi luată de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, după o analiză completă a răspunsurilor pe care le primim şi poate chiar după o nouă rundă de discuţii, deoarece, din ceea ce ştiu eu, va exista o reacţie la aceste răspunsuri. Dar, cu toate acestea, în mod absolut informal, vă pot oferi o serie de sugestii pe această temă: spre exemplu, în Rusia, în ultimii ani, una dintre vorbele înţelepciunii populare sau dacă vreţi una dintre glumele convenţionale sună în felul următor: cei care nu vor să îl asculte pe ministrul de Externe Serghei Lavrov vor trebui să îl asculte pe ministrul Apărării, Serghei Şoigu. Pentru lucruri mai concrete, vă sugerez să analizaţi singuri informaţiile disponibile pe larg despre superioritatea capabilităţilor militare ruse, despre echipamentele militare moderne, mai ales despre sistemele hipersonice şi cele subacvatice".
Ambasadorul denunță "eforturile încăpăţânate ale Occidentului" de a opri dezvoltarea Rusiei
Ambasadorul Rusiei a subliniat că interesele strategice ale Moscovei sunt interpretate "incorect". "Rusia lucrează în mod substanţial în favoarea consolidării stabilităţii strategice şi stabilităţii internaţionale. Şi cred că interesele reale ale ţărilor occidentale şi în principal ale cetăţenilor acestor ţări sunt aceleaşi. Eu sper că nu veţi nega faptul că toate naţiunile de pe planeta noastră ar vrea să trăiască în pace, să se bucure de bunăstare şi să se dezvolte cu succes în mod sustenabil. Noi pornim de la premisa că nu există contradicţii ireconciliabile între interesele reale ale Rusiei şi cele ale Occidentului. Eforturile încăpăţânate ale Occidentului de a opri dezvoltarea Rusiei ar putea fi percepute ca o dovadă a unor intenţii de altă natură. Ţara noastră, care a pierdut 27 de milioane de vieţi omeneşti în al II-lea Război Mondial, înclină cu fermitate, doreşte cu fermitate să menţină pacea, dar, în mod evident, nu în detrimentul intereselor vitale de securitate ale ţării noastre. Occidentul ar trebui să pornească de la aceleaşi principii şi să nu încerce prin toate mijloacele să restabilească o poziţie dominantă care de facto este deja pierdută în arena mondială. Unul dintre principiile majore în această privinţă este principiul indivizibilităţii securităţii, în mod special pe continentul european".
Valery Kuzmin a subliniat că, în conformitate cu principiul indivizibilităţii securităţii, tratatele internaţionale prevăd că, într-adevăr, naţiunile sunt libere să opteze pentru alianţe de securitate, dar nu în detrimentul securităţii altor state. "Actuala situaţie, care a fost creată pas cu pas prin extinderea NATO, este diferită total şi faţă de situaţia din anul 1997, când a fost semnat Tratatul fundamental al relaţiilor Rusia-NATO. De aceea, noi insistăm ca toate forţele militare, infrastructura militară, în special sistemele de atac, sistemele ofensive de armament, trebuie retrase de pe teritoriile tuturor statelor care au aderat la NATO după acel termen de 1997. Vă puteţi întreba de ce ar trebui să facem acest lucru. Ei bine, dacă vreţi un sistem echilibrat de securitate colectivă care să funcţioneze, ar trebui să acţionaţi pe bază de reciprocitate. Întrucât Uniunea Sovietică şi apoi Rusia, în anii 1990, au retras toate forţele şi toate bazele militare din toate locaţiile din Europa situate dincolo de frontierele naţionale", a subliniat ambasadorul rus, potrivit MEDIAFAX.