Amenzi de până la 2.500 de lei pentru bucureștenii care nu curăță zăpada sau gheața din fața casei
La patru zile de când a început să ningă în Capitală, multe trotuare sunt pline de zăpadă şi gheaţă. Iar pericolul e dublat de ţurţuri. Un bărbat s-a trezit azi dimineaţă cu parbrizul spart de o bucată de gheaţă prăbuşită de pe acoperiş. Cine nu curăţă în faţa casei riscă amendă de până la 2500 de lei.
De Andreea Milea la 19.02.2025, 20:15Atenţie, cad ţurţuri în tot oraşul. Un preşedinte de bloc din Sectorul 2 s-a trezit cu parbrizul spart din cauza unei bucăţi de gheaţă care a picat de la etajul 14. Pericolul pândeşte la tot pasul.
În alte zone este şi mai rău. Angajata unei firme din zonă a chemat pompierii. "Mi-era frică pentru oamenii din zonă. Am preferat să sun la 112 ca să vină ei să rezolve situaţia", a declarat Laura Maria Marin, angajata unei firme.
Nu e mai bine nici pe trotuare. Legea e clară şi fiecare trebuie să-şi deszăpezească în dreptul scării. În unele zone stratul de gheaţă măsoară 10 centimetri.
"Femeia de serviciu a blocului a venit cu lopata, a dat şi ea zăpada si am coborât şi doi, trei locatari care am ajutat-o şi tot ce este in jurul blocului este deszăpezit. Ştiind că putem să ne descurcăm nu am mai făcut nişte cheltuieli suplimentare", a declarat Ion Ioneşti, preşedinte de bloc.
Cine nu vrea să curețe zăpada poate apela la firme
Cei care nu vor sau nu pot să-şi cureţe singuri curţile de zăpadă pot apela la firme care, în 30 de minute, pentru câteva sute de lei, adună toată zăpada. "Ieri, cinci apeluri am avut. În jur de 100 de lei, 150 de lei dacă se duc doi băieţi. La mica înţelegere, nu neapărat tarife", a declarat Ion Marinescu, reprezentant firmă deszăpezire.
Cu sau fără firmă, cei prinşi că nu au deszăpezit riscă amenzi între 200 şi 2.500 de lei. În ultimele zile, poliţiştii locali au dat peste 10.000 de avertismente. "De mâine vor fi aplicate direct sancţiuni", a declarat Nicoleta Daiana Tănăsescu, director general Poliţia Locală Sector 2.
Inclusiv edilii de sector pot fi sancţionaţi cu 5.000 de lei de primarul general, dacă firmele de salubritate nu respectă programul de deszăpezire.