Antena LIVE

Curs valutar

Video

ANIMAŢIE. Tragedia cu 5 morţi din Suceava, presimţită de mama unei victime. "Le-am spus: nu veniţi!"

O familie întreagă, ucisă într-o secundă. Doi băieţi, de opt şi zece ani, şi părinţii lor au murit într-un groaznic accident în Suceava, pe drumul european 85, supranumit şoseaua morţii. Mașina în care se afla familia a fost lovită frontal de o cisternă condusă de un şofer ucrainean. Ar fi adormit şi a intrat pe contrasens. Cei patru suceveni se întorceau acasă după o vacanţă petrecută pe litoral. Li se defectase autoturismul pe drum, aşa că au apelat la o platformă. Şoferul acesteia, angajat în Armată, a murit şi el. 

De la 01.07.2024, 19:16
WhatsApp
Vezi și:

Ei sunt cei doi soţi din Suceava, spulberaţi pe şosea, alături de băieţii lor de opt şi zece ani. Petrecuseră câteva zile la Mamaia iar ieri au pornit spre casa din localitatea Volovăţ. Un drum de aproape 550 de km. În Focşani, autoturismul li s-a stricat. 

"Mi-au zis că au o problemă la motor la maşină şi aşteptau să vadă dacă rămân până dimineaţă sau găsesc un transport. Eu i-am sfătuit să rămână acolo", spune Vasile Colibaba, fratele femeii decedate. 

Filmul unei tragedii pe şosea

"Le-am spus nu veniţi, dacă maşina s-a defectat staţi la un hotel. Ceasul rău i-a pornit", spune Rebeca Colibaba, mama femeii moarte.

Pe acelaşi subiect

Costel şi Ancuţa Lăzărescu, de 37 şi 39 de ani, n-au mai aşteptat. Au găsit un şofer care a acceptat să-i ducă cu platforma până acasă. Mai aveau o oră până la destinaţie când nenorocirea i-a lovit. Un ucrainean de 40 de ani, care a adormit la volanul unei autocisterne încărcată cu 20 de tone de ciment, a intrat pe contrasens cu viteză şi i-a lovit frontal. 

Impactul a fost atât de puternic, încât dacă ne uităm la mormanul de fiare de aici, cu greu ne putem da seama că vorbim de maşina în care se aflau cei 5 oameni. Şoferul şi cei 4 pasageri n-au avut nicio şansă. 

De la locul accidentului, autocisterna încârcată cu ciment a mai mers câţiva metri, iar apoi s a răsucit şi s-a oprit în lanul cu porumbi de la marginea drumului. 

"Autoturismul a fost efectiv strivit între autocisternă şi maşina pe care ei o transportau pe platformă. Extragerea victimelor a fost extrem de dificilă. Nu au putut fi salvate, au fost foarte greu descarcerate, fiind strivite între fiarele autoturismului", a declarat Morariu Adriana, medic. 

Singurul care a scăpat cu viaţă este conducătorul auto din Ucraina. "Policontuzionat, cu un traumatism cranio cerebral minor şi o fractură. este stabil, conştient, cooperant, nu necesită internarea în spital", a declarat Bogdan Bondaru, purtător cuvânt Spital judetean Suceava.  

Presimţirea mortală

Azi, soţii erau aşteptaţi la serviciu. Costel lucra la stația meteorologică din Rădăuți iar Ancuţa era angajată la o farmacie veterinară din Volovăț. Pasionată de cofetărie, avea şi un mic laborator în localitate.  

"O colegă tânără, plină de viaţă, parcă totul s-a spulberat, îşi dorea să ducă copiii la mare la aerosoli pentru răceală", a declarat Margareta Hîj, o colegă. 

"Asemenea tragedie nu s-a mai intâmplat la nivelul comunei. O familie foarte cumpătată, muncitori, harnici", spune şi Ioan Vicol, primar Volovăț.

"Singurul copil al meu...mi-a luat ce mi-a fost mai drag, nepoţii, nora...", a mărturisit Aurel Lăzărescu, tatăl bărbatului decedat.

"Eu am avut aşa o presimţire să nu meargă. Ei nu, că mă duc pentru copii. Au încheiat şcoala şi au găsit un sejur", spune Rebeca Colibaba, mama femeii moarte.

Bărbatul care i-a luat cu platforma din Focşani avea 36 de ani şi activa în cadrul Poliţiei Militare. În timpul liber se ocupa cu tractări auto dar făcea şi taximetrie.

"Un băiat foarte muncitor. Nu-mi vine să cred. era săritor, oricine apela la el, venea cu încredere. Sunt pur şi simplu şocat", spune o cunoştinţă a şoferului mort. 

Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească exact cum s-a întâmplat nenorocirea. Ce se ştie până acum este că şoferul vinovat nu plecase de multă vreme în cursă şi teoretic, nu ar fi avut de ce să fie obosit. 

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

animatie grafica morti tragedie drumul mortii suceava
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025