Antena LIVE

Curs valutar

Video

Arhiepiscopia Bucureștilor: Visarion Alexa şi-a recunoscut vinovăţia. Primele măsuri luate împotriva duhovnicului

Acuzat de abuz sexual de mai multe femei, Visarion Alexa s-a spovedit în faţa mai marilor bisericii şi şi-a recunoscut vinovăţia. Până la judecata de apoi, vin deja sancţiuni pe pământ. Arhiepiscopia Bucureştiului a anunţat primele măsuri luate împotriva duhovnicului. 

De la 22.09.2022, 19:54
WhatsApp
Vezi și:

Este cel mai grav caz de la Episcopul de Huşi încoace. Visarion Alexa a fost suspendat de la slujire, prin urmare are interdicţie să oficieze orice act religios, i s-a retras funcţia de paroh şi nu mai are voie să semneze niciun document al parohiei de care aparţine. De asemenea, nu are voie să se implice în niciun act administrativ. 

Poziţia Arhiepiscopiei Bucureștilor faţă de victime

Visarion Alexa are datoria de a informa Arhiepiscopia Bucureştilor despre cercetările în care este implicat. Odată cu terminarea cercetărilor şi cu o sentinţă, Biserica va acţiona în consecinţă. Prin poziţia făcut publică, Arhiepiscopia spunea că Biserica rămâne alături de victimele abuzului de orice fel şi rămâne un loc de regăsire. 

''Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declaraţie personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent. Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat şi în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunţite şi invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reţinut în declaraţii'', a transmis, joi, Patriarhia Română, într-un comunicat de presă.  

Pe acelaşi subiect

''Odată cu pronunţarea sentinţei judecătoreşti de la sfârşitul perioadei de control judiciar, ţinând cont riguros de motivaţia sentinţei şi de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancţiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancţiuni direct proporţionale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar'', se mai arată în comunicat.  

Visarion Alexa este cercetat sub control judiciar pentru abuz sexual. 

Bianca Iacob

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4. ...

agresiune sexuala arhiepiscopia bucurestilor biserica control judiciar spovedanie
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025