Antena LIVE

Curs valutar

Au cumpărat cu 50.000 de euro apartamente într-un complex de lux şi au crezut că au dat lovitura. Coşmarul trăit apoi

Înşelăciune imobiliară de proporţii. 16 oameni au fost păcăliţi să cumpere apartamente în complexul rezidenţial White Tower din Ploieşti. Oferta părea de nerefuzat. Dezvoltatorii vindeau, în aparenţă, un apartament cu două camere cu puţin peste 50.000 de euro. Doar că de mai multe ori. Aşa am ajuns la un prejudiciu de un milion de euro. Şi totul părea perfect legal având în vedere că în dosar sunt implicaţi şi trei notari, dar şi un avocat. Luni au fost făcute percheziţii în trei judeţe. Până acum patru persoane au fost reţinute.

De la 23.01.2024, 17:43
WhatsApp
Au cumpărat cu 50.000 de euro apartamente într-un complex de lux şi au crezut că au dat lovitura. Coşmarul trăit apoi Profimedia Images

Au crezut că vor deveni proprietarii unui apartament de lux, dar s-au trezit fără bani şi fără locuinţa mult visată. Vorbim despre cel puţin 16 oameni care au fost înşelaţi de o grupare care acţiona în Ploieşti. 30 de apartamente din două complexuri rezidenţiale, White Tower şi City Gate din Ploieşti, erau băgate în circuitul fraudelor, iar din "caracatiță" făceau parte trei notari și un avocat. Schema ar fi adus reţelei peste un milion de euro.

Cum funcţiona schema

Va fi foarte greu pentru păgubiţi să îşi recupereze banii, dat fiind că proprietarii care locuiesc acum în ele au cumpărat apartamentele într-o formă complet legală, explică reporterul Observator, Cristina Filip. Dezvoltatorii imobilizari au încheiat precontracte cu viitorii cumpăratori, cu promisiunea de vânzare-cumpărare la notar.

Preţurile variau în funcţie de stadiul în care se aflau lucrările. Cine dorea să cumpere un apartament încă din momentul în care blocul era în stadiul de construcţie dădea 35.000 de euro. Cine voia să-l cumpere când lucrările erau mai avansate plătea şi peste 50.000 de euro. Acele precontracte cu promisiune de vânzare-cumpărare erau făcute la notar iar majoritatea păgubiţilor a plătit suma completă.

Pe acelaşi subiect

Ulterior aceleaşi apartamente erau vândute prin aceeaşi schemă şi altor cumpărători. Precontractele respective nu ajungeau să fie înregistrate niciodată la vreo autoritate publică, motiv pentru care cumpăratorul final, cel care îl cumpăra, de exemplu, prin credit, nu întâmpina nicio dificultate.

Acelaşi apartament, vândut şi de 7 ori

Aşa se face că multe din apartementele din complexul rezidenţial respectiv au fost vândute pe baza acelor precontracte şi de 5-7 ori. Dacă înmulţim 30.000 de euro cu 5 cumpărători, ajungem la sume colosale pentru un apartament.

Până la acest moment prejudiciul este de un milion de euro, dar au fost depuse doar 16 plângeri. A fost deschis un dosar penal şi sunt făcute cercetări. Cei doi dezvoltatori imobiliari, mamă şi fiu, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. La fel şi avocatul care ulterior a trimis firma în insolvenţă pentru ca păgubiţii să nu-şi mai poată recupera banii, dar şi notarul care a încheiat toate acele contracte repetat, ştiind că pe numele multor apartamente erau deja încheiate promisiuni. A continuat să facă asta la nesfârşit până oamenii s-au prins.

Oamenii descopereau coşmarul când vedeau perdele la geam

Mulţi dintre cumpărătorii care aşteptau să se mute au descoperit că locuinţele nu le mai aparţin abia în momentul în care la ferestre au început să apară perdele sau în momentul în care s-au dus să vadă în ce stadiu sunt lucrările iar uşa le-a fost deschisă de un alt cumpărător care avea un contract de vanzare-cumpărare.

Cristina Filip

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător. ...

inselaciune imobiliara apartamente ploiesti
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024