Aurel şi Lucian erau prieteni buni. Au murit împreună, în timp ce unul dintre ei încerca să-l salveze pe celălalt, chiar sub ochii prietenilor săi
Trupul unuia dintre băieţii dispăruţi acum două zile în valurile mării a fost găsit! Prietenul lui este în continuare căutat. Când s-au aventurat în mare, la Costineşti era arborat steagul roşu. Iar azi, deşi marea era la fel de agitată şi trupul băiatului a fost adus la mal sub ochii lor, turiştii au continuat să îi ignore pe salvamari.
De Andreea Filip la 11.08.2022, 21:02Aurel şi Lucian erau prieteni buni. S-au aruncat în valuri, marţi seară, după ora opt. Lui Aurel i s-ar fi făcut rău dintr-o dată şi a fost luat de curenţii puternici. Lucian ar fi încercat să îl salveze. Niciunul n-a mai ieşit din apele mării. Azi, trupul lui Aurel a fost adus la mal. Avea doar 21 ani.
Au murit împreună în ape
Coleg: Noi am încercat să îi salvăm. Am intrat în apă după ei.
Salvamar: Ne-au anunţat colegii lui că n-au mai ieşit. La ora 8 terminăm programul, eram plecaţi. ne-am întors, i-am căutat, dar deja era noapte, valuri. era doar noapte şi spumă.
- Doi tineri din Vaslui, înghiţiţi de valuri, la Costineşti. Căutările disperate, zădărnicite de marea...
- Moarte cumplită pentru doi tineri din Vrancea. Au sfârșit înecați după ce au plonjat cu mașina furată în...
- "Refuz să cred că ai plecat". Edi a murit la doar 25 de ani, după ce a ignorat steagul roşu şi a intrat în apă...
Până să scoată trupul neînsufleţit, poliţiştii şi salvamarii au stat să se roage de curioşi să îi lase să-şi facă treaba. Cum s-a auzit că tânărul e prins între stabilopozi, zona a fost împânzită de turişti care s-au împrăştiat abia după ce a intervenit poliţia.
Oana Manoilă, ISU DOBROGEA: Victima a fost extrasă dintre stabilopozi, iar decesul a fost declarat în jurul orelor 13.25.
Căutările continuă pentru băiatul de 18 ani.
În ciuda tragediilor, turiştii tot nu ţin cont de sfaturile salvamarilor.
Andreea Filip, reporter Observator: La Costineşti, steagul roşu este arborat, asta înseamnă scăldatul interzis. Chiar şi aşa unii dintre turişti ignoră sfaturile salvamarilor şi se aventurează în valuri, deşi se formează curenţi foarte puternici, chiar şi la mal.
Salvamar-reporter: Îi lăsăm să facă baie, nu ne mai certăm cu ei. Ce să facem?
-E periculos totuşi?
- Este! Nu ca ce a fost ieri şi alartăieri. Că a fost groaznic. O furtună cum n a mai fost în 20 de ani.
Turişti-reporter: Nu ne e frică, nu.
- E foarte periculos, tocmai de-aia am şi ieşit.
- Sunt periculoase valurile?
-Foarte!
-Nu poţi să te bagi acolo!
-De ce aţi intrat?
-Păi cum, ca să ne răcorim.
-Ştiţi ce înseamnă steagul roşu?
- Păi cum să nu ştim?
- Că n-ai voie să intri. Dar n-am intrat
- Doar un pic. Un pic, da.
De la începutul sezonului pe litoral, 12 oameni au murit înecaţi.