Caii Jandarmeriei, antrenați să nu se sperie de focuri de armă și chiar să treacă prin foc
Se antrenează zilnic în condiţii extrem de dificile pentru a interveni în cele mai periculoase situaţii. Caii jandarmeriei sunt învăţaţi să nu se sperie de focurile de armă sau chiar să treacă prin foc.
De Redactia Observator la 25.05.2019, 22:24Se antrenează zilnic în condiţii extrem de dificile pentru a interveni în cele mai periculoase situaţii. Caii jandarmeriei sunt învăţaţi să nu se sperie de focurile de armă sau chiar să treacă prin foc. Puţini ştiu, însă, că succesul unei intervenţii se bazează pe ani întregi de muncă şi pe o relaţie specială între om şi animal. Unul dintre aceşti cai are o poveste desprinsă din basmele cu Harap Alb. Dintr-un mânz rahitic a ajuns un luptător.
Laura şi Rita fac echipă de 14 ani. A fost dragoste la prima vedere, spune jandarmeriţa.
Laura Epuraş, plt. Adj. Detaşamentul Cavalerie: Eu am avut încredere în ea, nimeni nu i-a acordat o şansă pentru că era un mânz rahitic.
Legătura dintre cele două, dar şi anii grei de muncă au fost jăratecul care a transformat-o pe Rita într-un cal cum nu mai e altul.
Laura Epuraş, plt. Adj. Detaşamentul Cavalerie: Are grijă de mine să mă întorc înapoi acasă! Între mine şi ea este o relaţie specială pentru că amândouă suntem fete. Cred că îmi ştie mare parte din viaţa mea, numai că nu poate să o spună nimănui.
Împreună au avut zeci de intervenţii, de la meciuri de fotbal la parade. Acum se pregătesc pentru o misiune specială.
Laura Epuraş, plt. Adj. Detaşamentul Cavalerie: Rita nu ştiu dacă va avea o misiune la vizita Papei, dar noi cu siguranţă vom fi prezenţi şi câţiva cai vor fi prezenţi în patrulare, în obiectiv.
Antrenamentele Ritei au loc aproape zilnic, iar ea este supusă tuturor condiţiilor pe care le întâlneşte pe teren. A învăţat să nu se mai teamă de absolut nimic, nici de petarde, nici de fumigene şi poate să treacă chiar şi prin foc.
Aceeaşi pasiune pentru cai o are şi Cătălin. El, însă, a moştenit-o de la tatăl său care a fost tot jandarm călare şi cu care a avut ocazia să şi lucreze.
Cătălin Ștefan, plutonier major: Au fost trei ani foarte frumoşi, plini de experienţe, mi-a transmis exact ceea ce a ştiut el şi pot să spun că mă descurc foarte bine.
Caii sunt antrenaţi zilnic timp de câţiva ani până când sunt scoşi în teren pentru a asigura ordinea la o manifestaţie sau un meci de fotbal.
Jandarmeria Română are acum 20 de cai, iar doi dintre ei, din rasa Nonius, au fost primiţi de la Casa Regală. În perioada următoare alte cinci noi exemplare vor ajunge în dotarea forţelor de ordine.