Călătorii, victime colaterale în războiul de la metrou: ”Oameni buni, noi ce suntem?! Mafioţi?”
Scandalul demolărilor de la metrou continuă. Seara trecută sute de oameni au fost lăsaţi să se descurce pe cont propriu după ce autorităţile au închis staţia Pipera cu jumătate de oră mai devreme. Muncitorii au pus la pământ chioşcurile de acolo, iar astăzi s-au mutat în altă staţie din alt sector.
De Adrian Lupușor la 09.04.2021, 21:07- Astăzi, operațiunea de demolare s-a mutat din Sectorul 2 în Sectorul 6, la stația Grozăvești.
Stația Pipera, ora 22.30. Atenție, se închid ușile staţiei de metrou. Cu jumătate de oră mai devreme. Înăuntru, angajații demolează magazinele. Afară, la intrare, călătorii se lovesc de zidul format de jandarmi. Practic, oamenii nu mai pot ajunge acasă.
Stația de metrou Pipera s-a închis mai devreme, joi seară
Călător: ”Sunteți atât de indiferenţi cu noi. Oameni buni! Trebuie să vadă toată ţara asta ce se întâmplă aici. E un abuz! Nu se poate să fiţi atât de indiferenţi. Aveţi familii acasă cu toţii!”
Călătoar: ”Ei sunt cei care au grijă de noi, nu? Ei sunt cei care ne ajută la bine. Noi ce suntem? Mafioţi? Ce suntem noi?”
Avocata comercianţilor a încercat să spargă cordonul jandarmilor. În zadar.
Mariana Ștefan, avocata unui patron de chioșc: ”Vă rog frumos să îmi permiteţi accesul să iau legătura cu clienţii mei. (...) Nu se poate discuta cu absolut nimeni, deși înăuntru sunt niște bunuri de câteva sute de mii de euro. Cert este că vom formula câteva plângeri penale”.
Explicația Metrorex pentru scandalul de la stația Pipera
Metrorex explică într-un comunicat că "Decizia de a permite strict accesul călătorilor pe o singură intrare a fost luată spontan pentru evitarea creării unei situații conflictuale".
Astăzi, operațiunea de demolare s-a mutat din Sectorul 2 în Sectorul 6, la stația Grozăvești. Comercianţii sunt disperaţi, se consideră victime colaterale ale războiului dintre Sindicatul condus de Ion Rădoi și Metrorex.
1.500 de oameni rămân fără loc de muncă, după demolarea chioșcurilor din subteran
Angajată la un chioșc la metrou: ”Eu aș vrea să-mi dea și mie domnul Paraschiv un loc la Metrorex, să muncesc și eu. Pe minim de economie, cât dă el, nu știu. Vreau să mă bage și pe mine să muncesc, ce fac? Unde mă duc? Îmi iau și eu pernuța și plăpumica și mă duc la domnul Paraschiv să mă culc acolo. Și la domnul Drulă”.
Metrorex anunță că demolarea spaţiilor comerciale la metrou va continua în această noapte.