Antena LIVE

Curs valutar

Video

Călătorii, victimele grevei spontane de la CFR. Oameni puși să meargă pe câmp prin ger și elevi lăsați să înghețe în trenuri cu orele

A fost haos azi în gările din toată ţara! Un protest spontan al angajaţilor CFR, nemulţumiţi că le-au îngheţat salariile, a lăsat sute de oameni fără vreun mijloc să ajungă la destinaţii. Unii s-au trezit că trenul nu mai pleacă din gară sau are întârzieri de câteva ore, în timp ce alţii au fost nevoiţi să coboare în câmp şi să meargă pe jos, după ce trenul în care se aflau s-a oprit brusc. În timp ce mai marii din Transporturi au susţinut că protestul este ilegal, sindicaliştii spun că ceferiştii nu mai au din ce să trăiască şi cer măriri salariale de 35 la sută.

De la 20.12.2021, 19:20
WhatsApp
Vezi și:

Cu cinci zile înainte de Crăciun, trenurile s-au oprit şi mii de angajaţi ai CFR s-au baricadat în gări. Peste 260 de curse, inclusiv private, au adunat întârzieri de zeci de mii minute. Haos total.

Sute de oameni s-au trezit blocaţi în Gara de Nord.

Femeie: ”Suntem oameni bolnavi, eu vin de la control de la doctor, am un bolnav acasă, nu e posibil aşa ceva”.

Femeie: ”Nu cred că mai aştept, stau de mult cu ea, îi e frig săraca”.

Pe acelaşi subiect

Bărbat: ”Eu îi înţeleg toată lumea are nemulţumiri dar de ce suferim noi? Ce vină avem noi?”.

La Iași, călătorii au chemat poliția după ce au fost dați jos din tren

După ore de aşteptare, în picioare, în înghesuială, unui bărbat i s-a făcut rău. A avut nevoie de o ambulanţă ca să îşi revină.

La Iași, călătorii povestesc că au fost poftiţi să coboare din tren şi să o ia pe jos, prin pădure, un kilometru până la şosea. Înfuriaţi, călătorii au chemat poliţia.

Şi la Ploieşti, oamenii au rămas în câmp. Tânăr: ”Ia uite, frate. Ne-am dat jos la Dâmbu si ne ducem pe jos la Ploieşti”.

Copii blocați în tren fără apă și mâncare, la Constanța

Mai mulţi copii au trecut prin spaima vieţii lor când trenul în care se aflau s-a oprit brusc.

Elevă: ”Mai avem puţină apă, dar așteptam deja de şapte ore. Ne este frig”

Alin Şerbănescu, purtator de cuvânt: ”CFR călători a trimis deja autocare. Urmează să îi preia și să îi ducă la destinaţie”

Deja obişnuiţi cu întârzierile trenurilor, unii călători nici n-au mai coborât. Au aşteptat să treacă greva. În Buzău, peste 200 de călători au fost blocaţi în gară fără apă şi mâncare.

Răbdarea şi nervii călătorilor au fost testate în toată ţara.

Claudiu Loghin, reporter Observator: ”Câte 180 de minute au în acest moment întarziere trei trenuri interegio la sosire în gara Brașov, iar oamenii care asteapta aceste trenuri sunt din ce în ce mai mulţi și foarte nemulţumiți”.

Efectele au fost în lanţ. Ca să îi ajute pe oamenii blocaţi în aeroport, a fost reintrodusă o linie de autobuz specială.

Șefii CFR au denunțat protestul și au spus că este ilegal

Mai-marii din Transporturi au denunţat protestul.

Ion Simu, șeful CFR Infrastructură: ”Această acţiune este una spontană. Cel mai important, este ilegală. Să înceapă lucrul imediat”.

Traian Preoteasa, șeful CFR Călători: ”Nu avem la ce consens să ajungem, când o parte încalcă legea. Consens pe ce?”

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: ”Aș face apel la toţi ceferiştii să se respecte cadrul legal”.

Angajații CFR se plâng de salariile mult prea mici

Sindicaliştii susţin că angajaţii CFR lucrează în condiţii mizere pe salarii mici. Picătura care a umplut paharul a fost amânarea intrării în vigoare a modificărilor la statutul personalului feroviar.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: ”Dacă am mări cu 10% salariile în acest moment, să spunem cu inflația, impactul este de peste un miliard. Pe statutul feroviarilor majorările sunt de 40%”.

După zece ore de grevă, autorităţile au cedat.

Alin Șerbănescu, purtator de cuvânt Ministerul Transporturilor: ”Părțile au convenit ca pentru perioada următoare să se agreeze ca și soluție creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a preţurilor de consum în 2022”.

Nimeni nu îşi asumă greva de azi. Călătorii au pierdut timp în prag de sărbători, iar pagubele economice sunt imense: au fost afectate şi trenurile de marfă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

greva cfr ministerul transporturilor trenuri oprite
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024