Camion cu ajutoare din România, jefuit de ruşi în Ucraina. Reacţia soldaţilor când au văzut că şoferul e de etnie română

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a povestit într-un interviu pentru news.ro acordat în Parlamentul European, cum funcţionează grupul “Uniţi pentru Ucraina”, comunitatea care a venit în sprijinul refugiaţilor ucraineni. Război Rusia - Ucraina, ziua 76 LIVE TEXT

• Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
• Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket

Vlad Gheorghe susţine că un paşaport românesc “e aur” în Ucraina şi povesteşte cum un camion cu ajutoare trimis din România a fost capturat de ruşi în Ucraina, a fost golit, însă şoferul ucrainean (etnic român) a scăpat cu viaţă pentru că avea paşaport românesc. Vlad Gheorghe critică statul român pe care îl acuză că a acţionat cu lentoare în criza refugiaţilor ucraineni.

News.ro: Aţi făcut un grup pentru a spirjini refugiaţii din Ucraina. De unde a plecat această idee şi când?

Vlad Gheorghe: Pe 11 februarie am făcut grupul ”Uniţi pentru Ucraina”, iar pe 12 l-am pus public. A plecat de la informaţiile foarte multe din presă - şi care erau extrem de credibile - că Putin va ataca Ucraina, doar că nu ştiam când. Era absolut evident că principala problemă a României vor fi refugiaţii. Şi atunci pentru că nu am putere administrativă să pregătesc tot aparatul de stat pentru refugiaţi, pot să spun că am o putere de a aduna oameni de bine în jurul acestei cauze. Am zis că cel mai bun mod de a ne organiza este un grup pe Facebook. Într-adevăr, s-a dovedit a fi o modalitate bună.

News.ro: Câţi oameni implică?

Vlad Gheorghe: În primele zile, cred că erau 1.000. Pe 24 februarie, când a început războiul, erau 50.000, pe 25 au fost vreo 80.000, iar pe 27 februarie erau exact 200.000 pe grup. În prezent sunt aproximativ 280.000. Sunt peste 1.000 de postări pe zi, adică solicitări de ajutor şi majoritatea se rezolvă. În primele zile am făcut trei link-uri, tocmai ca să ne organizăm. Erau trei link-uri în care puteau să se înscrie oamenii cu trei tipuri de ajutor: cu cazare, cu transport şi cu donaţii de bunuri. Noi nu am strâns niciodată bani, în primul rând din raţiuni logistice, dar mai ales din raţiuni anti-fraudă.

Era foarte uşor ca oameni rău-intenţionaţi să se interpună în aceste lucruri. Nu aveam capacitate să căutăm hoţi şi să prevenim, prin urmare am zis să ne concentrăm pe ce putem să facem. Am strâns câteva zeci de mii de oferte de cazare în acele link-uri: oamenii intrau acolo, căutau, vedeau cum arată cazarea şi înainte să le fie pusă la dispoziţie, casa era verificată de voluntari. Avem nişte voluntari fantastici, câteva mii, care, în afara de managementul grupului, fac foarte multe lucruri pe teren.

Noi am fost primii odată cu ONG-urile la punctele vamale unde veneau refugiaţi: la Otopeni, la Gara de Nord, unde erau punctele roşii şi, iaraşi, foarte impotant, am avut nişte voluntari care i-au sunat zi şi noapte pe cei care ofereau cazare ca să verifice, să vadă unde sunt. În plus, trebuia să ne ascundem emoţiile, pentru că oamenii aceştia aveau oricum nişte emoţii foarte puternice. Oamenii din Ucraina veneau după un drum de 3-5 zile. Mulţi dintre ei stătuseră vreo 3 zile în vamă. Mama, copiii şi bunicii, cam asta era familia.

News.ro: A fost vreo poveste care v-a impresionat?

Vlad Gheorghe: Poveşti? Erau câteva zeci de mii pe zi. M-au impresionat oamenii care mă îmbrăţisau în gară pentru orice gest banal: de la o simplă informaţie, la o cautare din bazele noastre de date pentru o cazare etc. Tot ce era pentru mine banal, pentru ei era fantastic, le schimba lumea. Aceasta e povestea voluntarului: omul care face foarte puţin pentru el, dar care îi poate schimba viaţa refugiatului. Cred că asta e povestea care rămâne.

News.ro: Aţi ajutat oameni care au plecat din România. Care e viaţa lor acum? Mai ţineţi legătura?

Vlad Gheorghe:  Da, da. Sunt mai multe tipuri. Spre exemplu, acum am refugiaţi la mine acasă, în Bruxelles. locuim împreună. Eu şi familia mea împreună cu alţi ucraineni. Dar păstrăm legătura cu majoritatea pe care i-am ajutat. Unii dintre ei şi-au găsit joburi, unii dintre ei s-au integrat foarte uşor, în special cei care vorbeau o limbă străină, preferabil limba ţării unde au mers. Asta e cea mai de succes poveste. Însă unii dintre ei nu şi-au găsit locul de nici o culoare. A trebuit să-i ajutăm să se relocheze de mai multe ori. Mulţi dintre ei chiar au plecat înapoi.

News.ro: În Ucraina?

Vlad Gheorghe: Da, în Ucraina, deşi condiţiile nu sunt cele mai bune. Totuşi, nu avem oameni care să se fi întors în zonele de război.

News.ro: Deci acum aveţi o familie de ucraineni în casă?

Vlad Gheorghe: Acum am o familie: o mamă cu doi copii - un băieţel de 3 ani jumătate (de-o vârstă cu fiul meu), încă un copil de 11 ani jumătate şi bunicii lor. Sunt alături de mine, de soţia mea şi de cei doi copii ai mei.

News.ro: Cât de des mergeţi în Ucraina?

Vlad Gheorghe: Am fost aproape în fiecare week-end de când a început războiul, mai puţin în perioada în care am făcut COVID. Am fost şi la Kiev acum trei săptămâni.

News.ro: Cum mai arată războiul?

Vlad Gheorghe: L-am văzut de la început şi până-n prezent şi se vede o evoluţie. La început, era foarte mare panica, o disperare foarte mare. Practic, nu mai funcţiona nimic. În primele săptămâni, nu prea mai exista stat. Pe măsură ce timpul a trecut, oameni s-au adaptat, s-au obişnuit. Am fost în weekend-ul trecut la Cernăuţi şi am avut discuţii cu guvernatorul regiunii, un fel de prefect la noi. În afară de faptul că, la ferestre erau saci de nisip şi pe stradă erau militari, oamenii ieşeau la restaurant, în parc.

News.ro: Revine viaţa la normal.

Vlad Gheorghe: Da. Viaţa revine la normal, viaţa e mai puternică decât orice. Nu o spun în sensul în care e un lucru ciudat, ci spun că aşa e viaţa. Oamenii se obişnuiesc cu absolut orice, se obişnuiesc cu răul, pentru că trebuie să trăiască mai departe. Toată zona Cernăuţiului are undeva la 500.000 de locuitori şi acum găzduieşte încă jumătate din acest număr. Doar în oraşul Cernăuţi sunt între 70.000 şi 100.000 de refugiaţi, pe ultimele cifre.

News.ro: Cum privesc românii de acolo războiul? Ei sunt prinşi la mijloc între delăsarea autorităţilor române, care au ignorat comunitatea românească din Ucraina, şi ruşii care le bombardează ţara.

Vlad Gheorghe: La început am lucrat cu cetăţeni ucraineni de origine română. Ei au un suflet împărţit. În orice secundă în care îi întrebi, nu se gândesc să plece în România, nu se gândesc să-şi părăsească ţara, dar în acelaşi timp se simt români în continuare. Sunt patrioţi pentru Ucraina. Chiar sunt români care au plecat voluntari să lupte pentru Ucraina.

Românii din Ucraina ne ajută să trimitem în zona de război pachete. Foarte mulţi dintre ei au paşapoarte româneşti şi micul trafic de frontieră îi ajută cu mâncare, chiar şi cu combustibil. Un paşaport românesc în perioada asta e aur în Ucraina. Poţi să treci graniţa, poţi să pleci din ţară, poţi să faci multe lucruri. Chiar am o poveste pe care mi-au spus-o colegii noştri voluntari zilele trecute. Au trimis un camion care a fost capturat de ruşi.

News.ro: Încărcat cu?

Vlad Gheorghe: Cu alimente şi medicamente.

News.ro:  Nu cu armament.

Vlad Gheorghe: Nu, nu. Noi nu trimitem armamament, doar alimente, medicamente şi produse de igienă personală. Asta-i tot ce trimitem. Camionul respectiv a fost oprit de ruşi, au fost furate produsele. Dar pentru că acel camion avea numere româneşti şi şoferul avea paşaport românesc, nu i-au făcut nimic. E emblematică imaginea asta: un camion special cu ajutoare trimis cu un şofer român spre Harkov a fost oprit de ruşi, a fost furat, dar şoferul a fost lăsat să se întoarcă cu camionul gol. Dacă nu avea paşaport românesc, şoferul ar fi fost împuşcat, iar camionul ar fi fost furat cu totul. Deci scăparea şoferului a fost paşaportul românesc.

News.ro: Oficialii ucraineni ştiu cam câţi români s-au dus să lupte pentru Ucraina?

Vlad Gheorghe: Nu, nu avem astfel de cifre şi nici nu vrem să insistăm pentru că nu vrem să discutăm despre partea de lupte, de război, de armament. Noi ne concentrăm strict pe problema umanitară care e suficient de mare, adică ne ocupă tot timpul.

News.ro: La Chişinău aţi fost?

Vlad Gheorghe: N-am fost la Chişinău, am fost la Bălţi şi la Palanca, adică la graniţa dintre Republica Moldova şi Ucraina. Bălţi e aproape de Iaşi, unde sunt foarte mulţi refugiaţi şi e foarte greu de gestionat situaţia. Refugiaţii din România sunt undeva între 100.000 şi 200.000. Or, în Republica Moldova sunt câteva sute de mii de refugiaţi înregistraţi oficial. Este mult mai greu pentru Republica Moldova faţă de ce duce România.

News.ro: Vă temeţi că şi Republica Moldova va fi atacată?

Vlad Gheorghe: Nu. Nu mă tem. Eu consider că, în acest moment, ruşii nu au capacitatea militară să atace Republica Moldova, din punct de vedere strategic. Suferă atât de multe pierderi, s-au întins atât de mult şi atât de prost pe frontul ucrainean, încât nu cred că mai au acum capacitatea militară să atace Republica Molodva. În schimb, trebuie să fim pregătiţi în continuare să ajutăm, iar moldovenii au nevoie de mult mai mult ajutor decât primesc acum, inclusiv de la Uniunea Europeană.

News.ro: Aveţi ceva ce să le reproşaţi autorităţilor din România în criza refugiaţilor?

Vlad Gheorghe: Absolut tot. Autorităţile din România nu au fost nicăieri şi nici acum nu fac mare lucru. Să spunem foarte clar. În prima săptămână, nu au fost la graniţă. Au apărut după o săptămână, când deja lucrurile se cam stabilizaseră datorită ONG-urilor. Dacă nu erau voluntarii şi asociaţiile, am fi avut o problemă umanitară uriaşă în România. Repet, autorităţile nu au fost nicăieri. După o săptămână, Raed Arafat a ieşit să zică că avem de toate.

ONG-urile au preluat atribuţiile statului. Asta înseamnă colaborare în viziunea statului român. Pot să vă spun, tot din experienţa personală, că în afară de vama de la Isaccea, unde oamenii au fost absolut fenomenali şi super cooperativi, nu am putut colabora cu nicio graniţă cum trebuie. Autorităţile au refuzat colaborarea şi câteodată chiar ne-au încurcat, doar pentru că nu eram autorităţi. Iar dacă facem comparaţii între politicieni, Maia Sandu a fost din prima zi la vamă. Klaus Iohannis a venit în ziua a zecea, când lucrurile erau deja lămurite. Bineînţeles că nu preşedintele trebuie să se ocupe de organizare, dar preşedintele dă un exemplu şi împinge prin exemplul său societatea. Tu, când vii în ziua a zecea, faci o vizită, trei poze şi ai plecat... Repet, hai să comparăm cu vecinii, cu Maia Sandu, care a fost acolo din secunda unu. Aşa se face!