Antena LIVE

Curs valutar

Video

Când se termină sezonul de schi anul acesta. Turiştii încep să se plângă: "Uitaţi cât noroi este"

Încă puţin şi ne despărţim de acest sezon de schi. S-a încălzit în ultimele zile şi la peste 1000 de metri altitudine, iar asta subţiază stratul de omăt pe zi ce trece. În timp ce schiorii profită la maxim de ultimul strop de zăpadă, administratorii pârtiilor speră că vor putea împinge finalul sezonului până la finalul acestei luni.

De la 13.03.2025, 08:18
WhatsApp
Vezi și:

Zăpada a început să se topească încă de la începutul săptămânii când temperaturile aproape că au atins pragul de 20 de grade Celsius chiar şi la altitudini mari. Aşa că sfârșitul de sezon al sporturilor de iarnă pare tot mai aproape. 

Sezonul de schi, aproape de final

În această după amiază, temperatura atmosferică este de 10 grade Celsius în staţiunea Poiana Braşov, iar stratul de zăpadă are o grosime între 40 şi 20 de centimetri. Practic aşa arată sfârşitul de sezon pe pârtiile din staţiune, iar la doar 2 metri distanţă, pe marginea pârtiei, în pădure, aşa arată primăvara. 

Cei mai dezamăgiţi sunt schiorii și snowboarderii care ajung pe pârtiile din Poiana Braşov şi masivul Postăvarul. "Uitaţi cât noroi este, şi pe pantă la fel, a trebuit să mergem pe stânga sau pe dreapta, că în mijloc era numai pământ şi noroi", arată o turistă.

Administratorii pârtiilor sunt mai optimişti, însă. "Săptămâna viitoare revin din nou temperaturi cu minus şi sperăm să şi ningă astfel încât prognoza de sfârşit de sezon o menţinem pentru 31 martie", spune Adrian Biriboiu, administrator domeniu schiabil.

Specialiștii spun că, în aceste zile, cele mai bune condiții pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt la orele dimineții. Atunci, consistența zăpezii este mai tare, iar alunecarea pe pârtie mai apropiată de cea din timpul sezonului rece.

Claudiu Loghin

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune. ...

partie schi brasov
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025