Cascada Valea Mării, regatul de gheaţă din Munţii Retezat
Iarna nu încetează să ne surprindă cu frumuseţile ei. Imagini superbe din Munţii Retezat, unde una dintre cele mai spectaculoase cascade montane din judeţul Hunedoara este transformată complet de ger. Cascada Valea Mării a devenit un adevărat ţinut al gheţurilor, modelând forme ca de cristal pe zeci de metri.
De Redactia Observator la 13.02.2022, 09:27Cascada Valea Mării este recunoscută ca un loc excelent pentru canyoning, din Munții Retezat. Pe timpul iernii, însă, devine un regat de gheaţă.
Remus Suciu, fotograf: Formaţiunile de gheaţă, unce aş putea să spun, sunt un real dezmăţ pentru un fotograf. Poţi să faci şi fotografii de zi dar şi de noapte, cu iluminări speciale sau simpla iluminare naturală. Îţi oferă un spectacol de neuitat.
Regatul de gheaţă din Munţii Retezat
Iarna se dovedeste a fi un desăvârşit artist: ridică valuri de gheaţă, coboară în pleiade de ţurţuri uriasi care se întind sub peretii îngheţaţi, iar alteori apa rece este încremenită în arcade care mai de care mai spectaculoase. Sunt imaginile care atrag şi sute de turişti.
- Cascadele îngheţate din Harghita, un adevărat spectacol al naturii pentru turişti: "Nu am cuvinte, este vis!"
- A înghețat cascada din Toplița. Singura cădere de apă termală din România s-a transformat într-o perdea de...
- Cascade din România, transformate în cortine de gheaţă. Feerie de iarnă: podoabele naturii taie răsuflarea...
Ghid: Aflată adânc în interiorul Văii Jiului, făcând parte din munţii Retezat, mai este denumită şi Valea Dragonilor.
Turist: Iarna e mai dificil de ajuns, ar necesita o oarecare experienţă în parcurgerea traseelor montane. Dar nu este atât de dificil încât să nu se poată ajunge.
Cascada se află în zona Valea Jiului de Vest şi se formează pe pârâul Valea Mării, din Muntii Retezat, care adună apele din căldarea glaciară de sub vârfurile Retezatului. La Cascadă se poate ajunge pe o potecă turistică care pleacă din zona cabanei Buta, iar semnul marcajului este o floare verde.