Căutări disperate la Cernavodă! Tânără care s-ar fi aruncat de pe podul din Cernavodă, încă de negăsit. Mesajul disperat al mamei
Se bănuieşte că fata de 18 ani s-a aruncat în Dunăre, în apa rece ca gheaţa. Chiar tatăl ei i-a găsit rucsacul abandonat pe podul din Cernavodă.
De Redactia Observator la 13.11.2017, 13:07Se bănuieşte că fata de 18 ani s-a aruncat în Dunăre, în apa rece ca gheaţa. Chiar tatăl ei i-a găsit rucsacul abandonat pe podul din Cernavodă. Mama tinerei a postat un mesaj disperat pe Facebook.
Maimuţica lu' mama frumoasă, dacă vezi meajul ăsta, te roagă mami mult să te întorci înapoi acasă, este mesajul emoţionant al mamei, care refuză să creadă că fiica ei a recurs la un asemenea gest disperat.
Ştii bine că noi nu am avut niciodată situaţii pe care să nu reuşim să le rezolvăm împreună! Te rog să vii acasă, i-a mai transmis femeia.
Supărată, ieri, fata de 18 ani a plecat de la liceu şi s-a dus direct pe podul de la Cernavodă.
Autorităţile au intrat în alertă după ce tânăra ar fi transmis unei prietene o filmare prin intermediul internetului. Se bănuieşte că s-a aruncat de undeva de la mijlocul podului.
Speriată de ceea ce a văzut pe imagini, prietena Teodorei i-a anunţat familia. Tatăl adolescentei a venit într-un suflet. Rucsacul l-a găsit la jumătatea podului.
Au urmat ore de căutări dificile. Cu ajutorul a trei şalupe, scafandrii şi salvatorii de la ISU Dobrogea au periat întreaga zonă.
În zadar, însă. Curenţii puternici şi întunericul i-au făcut pe salvatori să-şi întrerupă misiunea.
Cristian Grosu, instructor scafandru:
Au intrat colegii mei! Curentul este foarte puternic şi nu au putut să continue intervenţia şi au ieşit. Am căutat în toate locurile posibile!
Căutările se vor relua astăzi.