Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Asteroidul YR4 ar avea un impact de 500 de ori mai mare decât bomba nucleară Hiroshima, dacă va lovi Pământul în 2032

Riscul ca Pământul să fie lovit de un asteroid este la cel mai ridicat nivel din istorie, trag un semnal de alarmă oamenii de ştiinţă de la NASA. Corpul ceresc care se îndreaptă spre Terra a fost descoperit întâmplător în decembrie şi ar urma să lovească Pământul peste 7 ani, pe 22 decembrie 2032. Impactul s-ar putea dovedi pentru planeta noastră de 500 de ori mai puternic decât o bombă nucleară.

de Redactia Observator

la 19.02.2025 , 20:27

Scenariul cercetătorilor dă fiori. YR4, aşa cum a fost botezat asteroidul descoperit de cercetătorii din Chile la sfârşitul anului trecut, ar putea lovi Pământul mai curând decât se aştepta. Riscul este la nivelul cel mai ridicat din ultimii peste 20 de ani.

"Este o şansă mai mare să lovească Pământul decât am crezut iniţial, când l-am descoperit. Acel 1% a crescut la 2%, iar observaţiile ulterioare nu au putut reduce calculele la 0, încât să putem spune că nu sunt şanse de impact în 2032", a declarat Larry Denneau de la ATLAS Project, University of Hawaii. 

Bomba nucleară nu se compara ca intensitate, spun experţii

Vezi și

Dacă asteroidul s-ar prăbuşi pe Pământ, impactul său ar putea fi de 500 de ori mai puternic decât bomba nucleară de la Hiroshima, spun oamenii de ştiinţă. Este suficient pentru a rade de pe faţa Pământului un oraş întreg sau să provoace un tsunami, dacă impactul ar fi în apropierea unei insule sau a coastei.

Pe acelaşi subiect

Până acum ştim că asteroidul are între 40 şi 90 de metri în diametru şi ar putea fi format din roci extrem de dure. Astronomii spun că are forţa de a pulveriza un oraş întreg.

Cel mai mare asteroid despre care ştim că a lovit Pământul a fost de trei ori mai puternic. Un colos cât Muntele Everest a provocat dispariţia dinozaurilor cu 66 de milioane de ani în urmă.

Nu este primul asteroid care bagă spaima în comunitatea ştiinţifică. La începutul anilor 2000, Apophis ameninţa şi el planeta noastră în 2029, dar şansele ca scenariul să devină realitate au ajuns acum aproape nule.

"Marea majoritate a asteroizilor pe care-i ştim orbitează în jurul Soarelui în Centura de Asteroizi, între Marte şi Jupiter. Este încă una foarte îndepărtată numită Centura Kuiper, după Neptun. Din când în când, aceşti asteroizi din centura principală sunt împrăştiaţi spre interiorul sistemului nostru solar", a adăugat Denneau.

Cercetătorii iau în calcul inclusiv să folosească o rachetă ca să-i mute orbita. Au mai făcut asta în urmă cu 4 ani. Atunci, misiunea DART a NASA a reuşit să schimbe traiectoria unui asteroid.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?
Observator » Evenimente » Asteroidul YR4 ar avea un impact de 500 de ori mai mare decât bomba nucleară Hiroshima, dacă va lovi Pământul în 2032