Update Ilie Bolojan, după întâlnirea cu Macron și al doilea summit de la Paris: "Pacea nu se poate face fără participarea Ucrainei și a Uniunii Europene"
"România este alături de Ucraina. Această pace nu se poate face fără participarea Ucrainei și a Uniunii Europene", a declarat președintele interimar Ilie Bolojan, după a doua reuniune de urgenţă de la Paris despre Ucraina şi apărarea Europei în faţa Rusiei. Emmanuel Macron l-a primit la Palatul Elysee şi au avut o discuţie între patru ochi, înainte de începerea discuţiilor oficiale. Summitul a fost convocat după ce administraţia Trump a dat semnale că se îndepărtează de Europa şi le-a transmis liderilor europeni că trebuie să înfrunte singuri Rusia.
UPDATE. Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a subliniat după întâlnirea cu Emmanuel Macron că securitatea Ucrainei este esențială pentru stabilitatea Europei și a României, iar sprijinul acordat Ucrainei nu este doar umanitar, ci și strategic. El a evidențiat importanța NATO ca scut de apărare și a colaborării dintre Europa și SUA pentru a asigura o pace justă și durabilă, prevenind reapariția conflictelor.
"În primul rând, o concluzie importantă este că securitatea Ucrainei este și securitatea Europei și a României. Și noi, cei care suntem în vecinătatea Ucrainei și în Europa de Est, știm despre ce este vorba, și luni se împlinesc trei ani de zile de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Nu suntem alături de Ucraina doar dintr-un sentiment umanitar, în primul rând din acest motiv și de nedreptate, ci suntem și de un interes strategic pentru țara noastră. În acești ani, așa cum v-am spus, scutul nostru a fost NATO. Și a doua concluzie importantă a fost că, în continuare, colaborarea dintre țările europene și Statele Unite ale Americii poate să fie cea mai bună formulă pentru rezolvarea acestei crize, în așa fel încât nu doar să avem o încetare a focului, ceea ce este foarte bine, ci să avem o pace justă, în așa fel încât în anii următori să nu reînceapă un nou conflict. Iar această pace justă și o pace echitabilă nu se poate face fără participarea Ucrainei și a Uniunii Europene", a declarat Ilie Bolojan, după summitul de la Palatul Elysee.
"Am convenit de asemenea că e nevoie, în perioada imediat următoare, de unitate și coordonare între țările noastre. Diversitatea în perioade normale în Uniunea Europeană este un lucru bun, a fost un câștig, dar într-o situație de criză, cum a fost, de exemplu, coronavirusul sau cum avem acum, este evidentă nevoie de coordonare în așa fel încât să acționăm mai rapid, să putem să avem un plan de acțiune care să aibă în vedere sprijinirea în continuare a Ucrainei, sens în care s-a convenit inclusiv pregătirea unui pachet important de sprijin în perioada imediat următoare, în așa fel încât el să poată fi adoptat la primul Consiliu European. Acestea au fost principalele concluzii ale acestei întâlniri", a transmis președintele interimar al României.
- Mesajul lui Macron, după al doilea summit de la Paris: "Suntem alături de Ucraina. Eforturile pentru pace vor...
- Bianca Iacob, corespondenţă de la Paris. Summit de criză în faţa ameninţării ruse: miza pentru România
- Summitul crucial Weimar+ de la Paris: Țările europene, împărțite în privința trimiterii de trupe în Ucraina....
- Ungaria, exclusă şi ea de la summitul din Paris, îi critică pe liderii "frustrați" care doresc "prevenirea unui...
- Cristian Diaconescu explică de ce România nu a fost invitată la summit-ul de la Paris: "E un grup informal. Nu se...
Bolojan, la Paris: "Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța"
România își consolidează parteneriatul strategic cu Franța, în contextul provocărilor de securitate din Europa. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a subliniat importanța apartenenței la NATO și UE pentru siguranța și dezvoltarea țării, anunțând totodată consolidarea prezenței trupelor franceze pe teritoriul național. Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al doilea Summit de la Paris.
"Suntem la finalul unei perioade în care țara noastră a avut o situație bună, în care am fost o țară în siguranță – nu doar noi, ci întreg continentul european. Ne-am dezvoltat, dar puteam și mai mult. Siguranța și dezvoltarea sunt un efect al apartenenței la NATO și UE. Datorită protecției NATO, România a fost o țară sigură, iar oamenii au avut liniște, beneficiind de protecția celei mai importante forțe NATO – SUA. Dezvoltarea a fost asigurată de UE prin investiții, libera circulație și fonduri europene. Aceste două elemente definesc comunitatea de valori pe care ne-o dorim.
Vizita are loc într-un context dificil. Trebuie să facem tot ce ține de noi pentru ca lucrurile bune să continue. Relația bilaterală cu președintele Macron a fost foarte bună și îi mulțumesc. Așa cum Franța a fost alături de noi, rămâne și astăzi alături de noi. Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța, precum și prezența trupelor franceze în România, la solicitarea noastră. Contingentul francez este important, iar prezența acestuia va fi consolidată în perioada următoare.
Continuăm cooperarea și dezvoltarea în zona economică și în industria de apărare, nu doar pentru necesitățile regionale, ci și pentru a deveni un pol de dezvoltare", a declarat Ilie Bolojan, de la Paris.
Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron cu fanfară militară
Ilie Bolojan a fost aşteptat de Emmanuel Macron în faţa Palatului Elysee şi primit cu fanfară militară. Doar el şi premierul din Luxemburg au mers la Paris pentru summit - ceilalţi lideri participă online.
După întrevederea tete-a-tete, cei doi au plecat împreună spre sala în care au început discuţiile în sistem de teleconferinţă cu ceilalţi preşedinţi şi premieri din ţările baltice, Grecia, Cehia, Belgia, Norvegia şi Canada.
Summituri de urgență la Paris, după ultimele decizii ale Administrației Trump
Summitul are loc la 48 de ore după cel la care au fost convocaţi liderii principalelor state europene - cancelarul Germaniei, premierul Spaniei şi cel al Marii Britanii. Discuţiile vin la câteva zile după ce Donald Trump a aruncat în aer relaţiile cu blocul comunitar, iar Macron a atras atenţia că Putin lansează noi atacuri la adresa Europei. "Rusia reprezintă o ameninţare existențială pentru europeni (...) prin manipularea informațiilor în toate statele europene, prin manipularea proceselor electorale din România, (...) prin amenințările sale explicite, prin doctrina sa nucleară", a declarat liderul de la Elysee.
La discuţiile de luni, liderii europeni s-au blocat la problema trimiterii trupelor de pace în Ucraina după încetarea războiului. Franţa, Marea Britanie şi Suedia susţin iniţiativa, iar Germania, Polonia şi Italia se opun. Toate ţările sunt însă de acord să mărească investiţiile pentru Apărare.
"Adevărul este că sunt în joc securitatea Europei şi capacitatea noastră de a ne apăra. Deşi, americanii, evident, rămân aliaţii noştri, nu trebuie să mai depindem de ei pentru securitatea noastră. Asta înseamnă că Europa trebuie să se trezească şi să crească nivelul cheltuielilor pentru Apărare, aşa cum facem deja în Franţa", a declarat Sophie Primas, purtătorul de cuvânt al guvernului francez. "Rusia nu este o ameninţare doar pentru Ucraina, ci pentru noi toţi. Nu cred că se vor opri la Ucraina", a declarat Mette Frederiksen, premierul Danemarcei.
Danemarca a suplimentat deja bugetul de anul acesta pentru înarmare cu 7 miliarde de euro. Îngrijorarea vine şi pe fondul avertismentelor că Trump ar putea retrage trupele americane din Europa şi să lase astfel continentul la cheremul lui Putin. Rusia pretinde că NATO trebuie să revină la formatul din 1997, când România, Bulgaria, Polonia şi ţările baltice nu erau protejate de Alianţă. În plus, Moscova cere şi eliminarea infrastructurii militare, inclusiv a scutului antirachetă de la Deveselu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰